Ilie Bolojan, mesaje dure pentru primari, guvern și universități: Dacă vrei să ai curățenie trebuie să îi sancționeze pe cei care fac mizerie / Guvernul șterge datoriile de la primarii iresponsabili care fac arierate / CNI a ajuns un tomberon de proiecte, fac de la capele și până la săli de sport, investiții inutile
Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, propus premier și de lideri din PNL, dar și de Elena Lasconi (USR), a avut duminică un discurs dur în fața aleșilor locali liberali cu ocazia lansării programului de guvernare al PNL. El a cerut oprirea risipei de către primării și de către guvern și le-a cerut primarilor să își asume și măsuri impopulare, precum sancționarea celor care fac mizerie.
Bolojan a spus că deficitul bugetar e nesustenabil și a spus că PNL trebuie să facă reforme în administrație dacă ajunge la putere. El a dat ca exemplu numeroasele autorități de reglementare (energie, telecom etc.), fiecare cu propriul aparat, și care ar putea fi unificate, așa cum se întâmplă în mai multe state europene.
De asemenea, Bolojan a criticat deciziile guvernelor care șterg ciclic datoriile primarilor care ”fac iresponsabil arierate”.
În ceea ce privește economia privată, el a spus că guvernul ar trebui să faciliteze posibilitatea ca angajații să lucreze în week-end nu prin alocarea de zile libere în compensație, ci prin scăderea contribuțiilor pe venit.
Reamintim că numele lui Bolojan ca posibil premier a fost avansat atât de Elena Lasconi (USR), cât și de mai mulți lideri din PNL, inclusiv la evenimentul din week-end al liberalilor.
Principalele declarații ale lui Ilie Bolojan:
De obicei, în campanii, oamenii politici vorbesc despre câinii care vor umbla cu covrigi în coadă. Eu nu cred în asta şi n-am crezut niciodată în asta. Cred că şi în campanie trebuie să fii corect cu oamenii şi dacă te votează trebuie să ai un comportament responsabil după aceea.
E un final de ciclu de guvernare în care am avut stabilitate, în care a fost o creştere economică, în care s-au realizat multe programe de investiţii, dar e şi un preţ pentru asta. Suntem în situaţia în care avem deficite foarte mari, anul acesta am luat 44 de miliarde de euro împrumuturi, iar volumul de investiţii total în România nu va depăşi 24 de miliarde de euro, dintre care aproximativ 30% sunt fondurile europene. Înseamnă că avem un deficit şi că ne place, că nu ne place, ne duce pe datorie. Nu e doar o problemă de dacă, ci doar o problemă de când până când va veni un decont pentru această situaţie şi cred că noi avem responsabilitatea să spunem aceste lucruri şi să le spunem oamenilor ce trebuie făcut pentru ca, într-adevăr România să fie modernă şi prosperă.
Eu cred că o bună guvernare trebuie să facă câteva lucruri. Trebuie să avem un guvern și un stat eficient. Nu mai putem merge îna ceastă formulă. Avem instituții centrale care nu își justifică activitatea. Sunt țări mari în Europa care au o singură autoritate de reglementare pentru rețele de energie, telecom, etc. Noi pentru fiecare ne-am făcut autorități separate cu sute de angajați. Avem Autoritatea Electorală Permanentă, într-un județ au 2 angajați, în altele 10 angajați. Trebuie întrebați ce au făcut 4 ani de zile – acum lucrează primăriile, INS. Avem o grămadă de situații similare.
Asta trebuie să facă PNL când va participa la viitoarea guvernare.
E important să avem reguli bune pentru o societate aranjată corect. Vrei să ai curățenie? Înseamnă că trebuie să faci curățenie, să o menții și îi sancționeze pe cei care fac mizerie. Și să creezi o infrastructură pentru asta.
Gândiți-vă la concediile medicale din România. Știți cât plătește statul pe concedii medicale? Peste un miliard de euro pe an. Înainte, nu dau nume de guvernări, erau 200-300.000 euro. Știți ce înseamnă diferența asta? Doar diferența înseamnă drumul expres Arad-Oradea, într-un singur ciclu, numai din această economie. Dar dacă am fost populiști și am scos din legislație că nu pot fi verificați angajații care sunt la mare și nu în pat, vă dați seama că acest tip de reglementare și ușurătatea cu care obțin concedii medicale în România generează un anumit tip de comportament.
Trebuie să susținem schimbări structurale în economie. N-avem altă posibilitate. Altfel, rămânem în capcana salariului minim. Avem un deficit de forță de muncă. Eu cred că noi trebuie să susținem ca mai mulți oameni să ajungă pe piața muncii, asta înseamnă ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și doar în zonele unde nu sunt locuri de muncă. Înseamnă stimularea muncii.
Vrei să lucrezi sâmbăta, ai o comandă mare? Nu te mai punem să recuperezi 48 de ore, ci îți dăm și un bonus, te scutim de CAS. Dacă muncești sâmbăta, înseamnă că antreprenorii român, fabricile noastre vor putea să își facă planurile de producție, altfel n-au cu cine lucra. Întrebați-i pe cei care lucrează în economia reală.
Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile. Nu sună bine ce spun. Cred că ar trebui să-i facem mai antreprenoriali. Dacă primesc bani, indiferent ce discipline predau, indiferent câți absolvenți lucrează în economia reală, în domeniul pe care l-au absolvit, mesajul va fi stați liniștiți, toți primiți banii. Dacă vor fi mai antreprenoriali, înseamnă că vor face poate cercetare aplicată, se vor duce către companii și în felul acesta vom avea tehnologie și dezvoltare. Asta cred că trebuie să facem pentru schimbări structurale în economie.
Dar cred că și în administrația locală, prin acest parteneriat, trebuie susținută performanța și rezultatele. Prorogăm de ani de zile repartizarea de fonduri către bugetele locale direct proporțional cu gradul de încasare a impozitelor. Nu mai merge asta pentru că, de fapt, îi favorizăm pe primarii care nu-și fac treaba. Și banii puțini pe care îi dăm, îi dăm la cei care nu-si fac treaba. Ciclic, de ani de zile, achităm datoriile, ștergem tot, la aceiași primari care în mod iresponsabil adună arierate. Care e mesajul? Faceți orice, nu vin se întâmplă nimic, în timp ce ceilalți primari performanți se simt perdanți.
Cred că e nevoie să facem ordine în programele de investiții către autoritățile locale. Compania Națională Investiții a ajuns un tomberon de proiecte. Fac de la capele și până la săli de sport, nu mai știu ce fac acolo. Sunt mii de proiecte care, dacă nu sunt ordonate după priorități, în care, dacă nu se repartizează lucrurile corect, vom face investiții a căror utilitate va fi nulă. Avem și acum blocuri ANL construite în comunități unde nu există apă și canalizare, unde nu stă nimeni în ele și unde nu s-a mai construit de ani de zile o casă.
Trebuie să vorbim de partea de reorganizare pentru că nu putem să nu vedem realitățile demografice pe care le avem.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii