G4Media.ro

VIDEO Un fotbalist din Peru a murit după ce a fost lovit…

Sursa foto: Captură video

VIDEO Un fotbalist din Peru a murit după ce a fost lovit de fulger pe terenul de fotbal

Fundașul peruvian José Hugo de la Cruz Meza, în vârstă de 39 de ani, a murit duminică, la câteva ore după ce a fost lovit de fulger pe terenul de fotbal. Portarul Juan Choca a fost, de asemenea, grav rănit, transmite L’Équipe.

Potrivit Mundo Deportivo, incidentul a avut loc în jurul orei 16:00, pe Estadio Coto Coto din Chicha, unde Juventud Bellavista și Familia Chocca jucau un meci în timpul unei furtuni.

Incidentul s-a produs în momentul în care meciul tocmai fusese oprit, iar jucătorii părăseau terenul. Presa locală a relatat că răniții au fost transportați imediat la spitalul Carrión din Huancayo, unde medicii au constatat decesul lui José Hugo de la Cruz Meza la sosire.

Portarul a ajuns la spital în stare gravă și suferă de arsuri severe, în timp ce starea celorlalți fotbaliști afectați de trăsnet rămâne necunoscută.

Tragedia a avut loc în timpul unui turneu regional în Chilca, unul dintre cele 28 de districte care formează provincia Huancayo din centrul Peruului, între două echipe locale, Juventud Bellavista și Familia Chocca. Meciul a fost abandonat după cele 22 de minute jucate.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează