Trei primari pro-kurzi din Turcia, destituiți din funcție după ce au fost acuzați de terorism
Trei primari ai Partidului Popular pentru Egalitate și Democrație (DEM, fostul HDP), principalul partid prokurd din Turcia, au fost revocați din funcție după ce au fost acuzați de „terorism”, a anunțat luni Ministerul turc de Interne, citat de Le Figaro.
Primarii marilor orașe Mardin și Batman, precum și cel al orașului Helfeti, toate trei situate în sud-estul țării cu majoritate kurdă, au fost înlocuiți de guvernatori numiți de stat, a precizat ministerul într-un comunicat.
Primarul din Mardin, Ahmet Türk, în vârstă de 82 de ani, o figură populară a mișcării kurde, fusese deja demis din funcție și închis timp de mai multe luni în timpul mandatelor sale anterioare, autoritățile turce acuzându-l de legături cu luptători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Mardin Ahmet Türk și ceilalți doi primari pro-kurzi au fost aleși în cadrul alegerilor locale din martie, care s-au soldat cu o victorie zdrobitoare a opoziției în fața Partidului islamo-conservator Justiție și Dezvoltare (AKP) al președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Aceste demiteri au loc la doar câteva zile după arestarea unui primar de district din Istanbul din partea principalului partid turc de opoziție (CHP, social-democrat) acuzat și el de legături cu PKK.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank