Istoricul francez Thierry Wolton, la Timișoara: Sunteți cu adevărat singurii care ați avut o revoluție confiscată / Ceea ce s-a întâmplat în România este singura revoluție a lui Gorbaciov care a reușit
La 35 de ani de la Revoluția Română și de la căderea Cortinei de Fier în Europa de Est, Timișoara găzduiește cea de-a VII-a ediție a Galei Corneliu Coposu. Evenimentele dedicate personalității marelui om politic Corneliu Coposu se desfășoară pe parcursul a trei zile și includ expoziția „Corneliu Coposu, o viață întreagă pentru principii și valori”, proiecția specială a filmului documentar „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”, lansarea celei de-a doua ediții a „Jurnalului interzis” al lui Corneliu Coposu și conferința care a avut loc astăzi, 11 noiembrie, la Universitatea de Vest, sub titlul „Am învățat să fim liberi? 35 de ani de la Revoluție”. La aceasta a participat și scriitorul și istoricul francez Thierry Wolton, autor al trilogiei „O istorie mondială a comunismului”, cea mai complexă lucrare scrisă vreodată despre comunism, la care autorul a lucrat timp de zece ani.
La începutul conferinței, Thierry Wolton a răspuns la întrebarea dacă în România din 1989 a avut loc o revoluție.
„În cadrul României, ar trebui să distingem două aspecte legate de evenimentele din 1989. Indiscutabil, dacă privim evenimentele din perspectiva poporului, a mulțimii care a ieșit în stradă pentru a înlătura comuniștii de la putere, putem vorbi de o revoluție. Acesta este un prim aspect. Al doilea aspect este că această mișcare a fost confiscată, așa cum știm bine. Așadar, există două fațete: o fațetă populară, aș spune, și o fațetă instituțională a acestor evenimente. În ceea ce privește aspectele instituționale, știm bine că, în spatele acestor mișcări populare, au fost oameni care au manipulat sau influențat desfășurarea evenimentelor, cu procesul lui Ceaușescu, controlul exercitat de noile structuri de putere etc. Din acest punct de vedere, indiscutabil, România a ratat revoluția în sensul european al cuvântului. Revoluția românilor a fost, însă, oficializată. Acesta este adevăratul termen care ar trebui folosit”, a spus Thierry Wolton.
„O scânteie este suficientă pentru a aprinde o flacără”
Istoricul a revenit apoi la importanța căderii Zidului Berlinului, care a dus și la prăbușirea Cortinei de Fier.
„Pentru mine, punctul cel mai important și cel mai simbolic al acestei revoluții este, desigur, căderea Zidului Berlinului. Am comemorat aceasta sâmbătă, la aniversarea de 35 de ani. Da, acest eveniment este unul care nu putea fi prevăzut. A fost o erupție spontană. La voi, însă, a fost o revoluție manipulată. Și, indiscutabil, prăbușirea acestui zid la Berlin, pe 9 noiembrie 1989, a fost o adevărată explozie. Ea a fost precedată de alte evenimente, așa cum știți, cum ar fi mișcările din Polonia – un factor foarte important. Factorul declanșator a fost Solidaritatea, mișcarea muncitorilor polonezi, acea scânteie care a aprins focul. Știți, este o expresie revoluționară a lui Mao: «O scânteie este suficientă pentru a aprinde o flacără». Ei bine, scânteia a venit din Solidaritatea, apoi au urmat Cehoslovacia, Ungaria, care și-a deschis granițele, România… Dar, evident, căderea Zidului Berlinului a fost factorul declanșator, iar apoi, la scurt timp după aceea, a venit și poporul român. Din păcate, sunteți cu adevărat singurii care ați avut o revoluție confiscată, pentru că, în spatele acesteia, a existat un proiect. Din păcate pentru voi, această revoluție a fost confiscată, iar, dacă îmi permiteți, vă confruntați încă cu această problemă politică. Vă este greu să vă eliberați de ea, deși, vă felicit, încet-încet, reușiți să mergeți mai departe. Sunt, totuși, optimist în privința viitorului României”, a mai spus Thierry Wolton, profesor la École Supérieure de Commerce de Paris, autorul mai multor cărți despre relațiile internaționale și, în cea mai mare parte, despre diferite aspecte ale comunismului.
„Chinezii aplică astăzi planul lui Gorbaciov”
Wolton a vorbit apoi despre planul lui Gorbaciov de a salva sistemul comunist:
„Pentru a salva sistemul comunist, era nevoie ca occidentalii să intervină, să-i acorde ajutor. Era nevoie de banii lor. Chinezii au reușit acest lucru, iar astăzi vedem rezultatul: China este a doua putere mondială. Chinezii aplică astăzi planul lui Gorbaciov. Ca planul său să reușească, Gorbaciov trebuia să-i seducă pe occidentali. A existat, așadar, un plan implementat prin serviciile secrete și prin biroul Partidului Comunist Sovietic, care consta în a înlocui în țările comuniste din Europa de Est și Centrală vechii comuniști cu tinerii comuniști, care să fie mai seducători, mai zâmbitori, așa cum era și Gorbaciov. A încercat să facă acest lucru în Germania, în Ungaria, în Cehoslovacia, însă nu a funcționat, pentru că poporul nu a vrut. Singurul loc unde acest plan a reușit a fost România. Partidul Comunist Român era fosilizat, în sensul propriu al cuvântului. Era un dinozaur comunist, condus de un dictator nebun, megaloman. Fostul Partid Comunist Român condus de Ceaușescu a fost distrus, iar comuniștii care erau programați de Moscova să ajungă la putere în România, cu o față mai plăcută, mai democrată – între ghilimele – au reușit să o preia. Revoluția a fost confiscată printr-un plan al lui Gorbaciov. Ceea ce s-a întâmplat în România este singura revoluție a lui Gorbaciov care a reușit, Iliescu fiind un produs al acestui plan. În România au avut loc două revoluții: o revoluție autentică, a poporului, și o revoluție confiscată, care a coincis cu acest plan care nu a funcționat în alte părți”, a mai spus Wolton.
În această seară, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara va avea loc momentul festiv al Galei Corneliu Coposu, organizată pentru prima dată în orașul revoluției. Evenimentul va cuprinde trei părți: premierea tinerilor câștigători ai concursului de eseuri organizat de Fundația Corneliu Coposu, conferința susținută de istoricul Thierry Wolton și concertul de gală al sopranei Teodora Gheorghiu Spiess și al baritonului Sorin Coliban, acompaniați la pian de Diana Ionescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.