Militarii italieni vor putea avea „săptămâna scurtă”, ei vor lucra doar 4 zile / „Pentru un echilibru între viața profesională și cea privată, astfel consolidăm bunăstarea” / Condiția este ca măsura să nu afecteze misiunile militare
Armata italiană anunță că se va putea adopta o săptămână de lucru de patru zile, în loc de cinci, pentru personalul aflat în anumite condiții operaționale și de mediu, anunță Corriere della Sera.
O adresa emisă de Direcția Recrutare a Statului Major al Armatei confirmă oficial posibilitatea ca personalul militar să adopte o săptămână de lucru de patru zile în locul celei de cinci zile, cu condiția ca misiunile militare să nu fie afectate.
Secretarul general al Aspmi, asociația sindicală a cadrelor militare, Francesco Gentile, a salutat „această clarificare, care reprezintă o victorie importantă pentru munca noastră”.
Potrivit lui Gentile, „actuala directivă privind timpul de lucru” este „deja adecvată pentru a permite o astfel de flexibilitate, fără a fi nevoie de legislație suplimentară sau de intervenții care ar risca să distragă atenția de la probleme mai urgente și mai relevante la masa negocierilor”.
„Documentul”, continuă sindicatul într-o notă, „face explicit faptul că comandantul de corp de armată poate rearanja programul de lucru al întregii unități sau al unei părți a acesteia în funcție de necesități specifice, adaptând zilele de lucru, cu posibilitatea de a le reduce la 4 sau de a le prelungi la 6, în funcție de necesitățile operaționale. Prin urmare, această reorganizare se dovedește a fi un instrument de management valoros, permițând comandanților de corp de armată să mențină continuitatea operațională a departamentelor, asigurând în același timp o atenție sporită la condițiile personalului”.
Directiva reiterează importanța distincției între „rearticulare a timpului de lucru” și „flexibilitate individuală”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu