Balenciaga și Under Armour colaborează pentru o colecție nouă ce îmbină moda de lux cu tehnologia sportivă
Pe 7 noiembrie 2024, Balenciaga a lansat seria în colaborare cu Under Armour, prezentată pentru prima dată în cadrul show-ului Balenciaga Primăvara 2025 de la Shanghai. Colecția aduce împreună expertiza tehnologică a brandului american de sport Under Armour și stilul de lux specific al casei Balenciaga, oferind o gamă variată de produse ready-to-wear pentru bărbați și femei, încălțăminte, genți, bijuterii, ochelari de soare și alte accesorii.
Articolele sunt disponibile în magazine selecționate din întreaga lume și online pe balenciaga.com, însoțite de o campanie realizată de fotograful și videograful Joseph Kadow. Spoturile video de campanie surprind modelele Léa și Gedeon alergând îmbrăcate în piesele din seria Balenciaga cu Under Armour.
Colecția include piese ready-to-wear ce integrează elementele de bază ale Under Armour, cum ar fi straturile sportive, dar și articole reversibile, printre care jachete din nylon care se transformă în jachete de denim, pulovere cu fermoar și seturi sport.
Interiorul din jerseu moale și fleece oferă confort și permite purtătorilor să adapteze stilul în funcție de preferințe. În ceea ce privește încălțămintea, colecția introduce ediții speciale ale modelelor Balenciaga Runner, 3XL și noul Hyper Sneaker, create printr-o colaborare ce îmbină stilul atletic cu elemente de design rafinat.
Articole precum pantaloni de trening, șorturi, topuri sport și alte piese iconice de îmbrăcăminte sportivă sunt concepute într-un stil trompe-l’oeil, dând impresia că sunt straturi suprapuse, dar fiind, de fapt, un singur articol. De asemenea, colecția include hanorace cu fermoar, pantaloni sport și alte piese versatile, care reinterpretează detaliile sportwear Under Armour prin prisma viziunii Balenciaga.
Printre accesorii se numără și o geantă tote cu glugă, ce transformă un hanorac cu fermoar într-un obiect funcțional, gluga formând mânerul. Alte genți, precum rucsacuri și genți de umăr, sunt realizate din piele lucioasă sau nylon reciclat, beneficiind de finisaje specifice Balenciaga – aspect uzat, perforat și degradat.
Prețurile variază de la 550 de dolari pentru o căciulă, la 975 de dolari pentru o pereche de colanți sau 2,350 de dolari pentru o geantă de sală.
Cu această lansare, Balenciaga și Under Armour propun o linie ce aduce împreună tehnologia de vârf a echipamentelor sportive și estetica avangardistă, definind o nouă direcție în colaborările dintre moda de lux și sport. Under Armour este reprezentat de mulți sportivi internaționali precum Stephan Curry, Freddie Freeman sau Anthony Joshua care sunt de așteptat să poarte colecția.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank