Percheziții la Focșani într-un dosar ce vizează acuzații de trafic de influență pentru obținerea permiselor de conducere și restituirea unor bunuri confiscate într-o cauză penală
Un bărbat din Focșani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi lăsat să se înțeleagă că are influență asupra funcționari de la Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea și astfel ar putea ajuta mai multe persoane pentru promovarea examenului practic în vederea obținerii permisului de conducere.
Pe 12 noiembrie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea, în baza delegării și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere față de o persoană din municipiul Focșani, cercetată, printre altele, de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență.
„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, inculpatul ar fi lăsat să se înțeleagă că are influență pe lângă funcționari publici din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vrancea, pretinzând și primind astfel sume de bani pentru promovarea examenului practic în vederea obținerii permisului de conducere.
Totodată, inculpatul ar fi pretins și primit sume de bani, lăsând să se înțeleagă că are influență pe lângă anumiți lucrători de poliție, în legătură cu restituirea unor bunuri confiscate într-o cauză penală”, au precizat reprezentanții Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vrancea.
La aceeași dată, inculpat a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură care a fost încuviințată.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei Române.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank