”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de 29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza
Un molid, cu o înălțime de 29 de metri va ajunge la Suceava pentru a înfrumuseța municipiul cu ocazia Crăciunului, scrie Monitorul de Suceava. Un brad cu aceeași înălțime a fost anunțat și în Brașov, iar oficialii de aici anunțau că este cel mai înalt pom de Crăciun din țară.
Bradul, având 29 de metri, a fost adus, marţi seara, în centrul Brașovului, de pe o păşune a municipalităţii din Poiana Braşov.
„Braşovul va avea din nou cel mai înalt brad de Crăciun natural din România. Acesta este, de asemenea, unul dintre cei mai înalţi brazi pe care i-a avut Braşovul până acum. Greutatea lui este de aproximativ 17 tone”, a precizat atunci purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Molidul destinat Sucevei are tot 29 de metri, iar înălțimea a fost măsurată cu drona, în teren, de unde a fost recoltat, scrie ziarul din Suceava.
Brazii de la Ocolul Silvic au ajuns inclusiv la Chișinău, dar și în alte localități din țară.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank