Ce este „efectul Tudor”: Locațiile faimoase asociate dinastiei britanice au fost luate cu asalt de turiști după lansarea serialului „The Mirror and the Light”

Interesul crescut pentru regele Henric al VIII-lea și noua dramă BBC despre domnia sa au crescut numărul de vizitatori ai castelelor și palatelor folosite ca locații de filmare și legate de rege, scrie The Guardian.

Un autocrat capricios și crud care distribuie privilegii și pedepse, femei care se luptă să se afirme, mulțimea populistă la poartă – și prin toate acestea un om decent, sperăm noi, dirijează o corabie aflată pe un curs extrem de periculos. Primele două cărți din trilogia epică Wolf Hall a lui Hilary Mantel au devenit un serial BBC în 2015, iar acum este difuzat finalul în șase părți, The Mirror and The Light, care acoperă ultimii ani ai lui Thomas Cromwell, până la căderea sa în fața șefului său tiranic, Henric al VIII-lea.

În locațiile în care a avut loc acțiunea originală și în cele folosite în serial, există un entuziasm crescând cu privire la o creștere bruscă a traficului pe site și a numărului de vizitatori. Se pare că „Tudorii” sunt în continuare aur la box-office. La Turnul Londrei, unde Anne Boleyn și Cromwell și-au pus capăt zilelor, numărul vizitatorilor a crescut cu mai mult de o treime în 2023. Istoria însăși este în plină expansiune, datorită unor podcasturi precum Empire, prezentat de Anita Anand și William Dalrymple, și You’re Dead to Me de la Radio 4. Dominic Sandbrook și Tom Holland de la podcastul The Rest Is History au vândut toate biletele la Royal Albert Hall din Londra în octombrie. Atunci când o pereche de istorici donquijoți sunt primiți ca staruri rock, înseamnă că se întâmplă ceva semnificativ. Conform unui sondaj realizat în luna mai de agenția de rezervări feroviare Trainline, 75% dintre respondenți sperau să viziteze o atracție istorică în anul următor.

La Palatul Hampton Court, o creștere abruptă a căutărilor de materiale despre Tudor pe site-ul lor web sugerează că se apropie o furtună de vizitatori. Nu numai că a fost o locație primordială în The Mirror and the Light, dar Henry și Cromwell au luat cina în Sala Mare și, fără îndoială, au discutat chestiuni delicate, cum ar fi fiicele rătăcite și schimburile de soții.

„Ca realizator de filme care a început cu documentarele”, spune Peter Kosminsky, regizorul seriei, «să filmezi în camerele în care știm că au fost acele personaje: aceasta este piatra de încercare a veridicității și ne-a afectat pe toți».

Sala Mare din Hampton a fost rar folosită pentru o dramă de televiziune de mari dimensiuni, și nu de mai bine de 50 de ani. „Îmi place cum o dramă de înaltă calitate aprinde imaginația telespectatorilor”, spune Tracy Borman, curator-șef adjunct pentru Historic Royal Palaces și biograf al lui Cromwell. „Să văd palatul plin de Tudori îmbrăcați impecabil este ceva ce nu voi uita niciodată.”

Pentru spectatorul captivat, a merge să vadă cu ochii lui este un pas următor evident, poate o continuare plăcută a suspendării necredinței. Multe alte locații au fost, de asemenea, gazde pentru Henry și diferitele sale soții; de exemplu, Penshurst Place din Kent a fost folosit în prima serie, Wolf Hall. „Știm că Henry și Anne Boleyn au pășit în extraordinara Long Gallery”, spune Kosminsky, a cărui utilizare a camerei portabile în scenele luminate de lumânări a stabilit noi standarde în industrie. „Faptul Damian Lewis, în rolul lui Henry al VIII-lea, și Claire Foy, care o interpretează pe Anne, au stat în același loc a fost remarcabil”.

La Penshurst Place, oamenii cunosc valoarea în a deveni o „locație”. „Încă mai primim vizitatori care vor să vadă unde a avut loc duelul cu săbii din The Princess Bride, spune directorul general, Ben Thomas, ”iar acesta a apărut în 1987.”

Totuși, piatra de încercare a veridicității poate necesita metode neortodoxe. „Lucrul de care trebuie să ne amintim”, spune Kosminsky, ”este că avem de-a face cu clădiri care au o patină a vârstei. Când trăia Thomas Cromwell, erau noi”.

Din acest motiv, el a vrut să filmeze ceea ce el consideră a fi scena pivot a seriei (care vine la sfârșitul episodului doi), în Downside Abbey, o renaștere victoriană a stilului gotic medieval din Somerset. „Ne-au retras permisiunea într-un stadiu târziu, așa că am mers în schimb la Catedrala Gloucester și am surprins ceea ce cred că este una dintre cele mai bune interpretări ale lui Mark Rylance.”

Dar dintre toate locațiile folosite în serial, unde ar merge omul care a regizat The Mirror and the Light pentru o se simți bine? „Fie Haddon Hall lângă Bakewell în Derbyshire, fie Castelul Berkeley în Gloucestershire. Ambele sunt perfecte”, este răspunsul lui Kosminsky.

Haddon este un conac fortificat din secolul al XI-lea și este relativ neschimbat de când Henry l-a vizitat. O tapiserie din acea perioadă încă mai este agățată în sala de banchete. În mod normal, casa este închisă iarna, dar târgul de Crăciun care se desfășoară până pe 15 decembrie oferă șansa de a arunca o privire în interior.

Berkeley, la jumătatea distanței dintre Bristol și Gloucester, a fost locul în care Henry a dus-o pe Anne Boleyn în timpul vacanței lor de vară din 1535. Aflat în proprietatea aceleiași familii încă din secolul al XI-lea, castelul conține câteva artefacte Tudor importante, inclusiv cuvertura de pat a Elisabetei I și cufărul de mare al vizitatorului obișnuit, Francis Drake. Castelul se redeschide pe 30 martie 2025.

Istoricul Alice Loxton evidențiază alte comori Tudor care nu au fost folosite la filmări, dar care reprezintă, de asemenea, vizite inspiraționale. „Knole de lângă Sevenoaks, unde Henry obișnuia să vâneze, este unul dintre preferatele mele, precum și muzeul Mary Rose din Portsmouth”. Ea atribuie farmecul de durată al dinastiei Tudor personajelor „larger than life”, intrigilor politice și luptelor dramatice pentru putere. „Dar întreaga serie Wolf Hall a insuflat o nouă viață fascinației noastre pentru această perioadă și pentru locurile sale.”

The Mirror and the Light se încheie cu execuția lui Thomas Cromwell în 1540, victimă, se presupune, a unor acuzații inventate. Dar pentru toți cei care își fac griji cu privire la longevitatea autocrațiilor, există o fărâmă de confort în faptul că, în șapte ani, torționarul său despotic a căzut și el.