G4Media.ro

25 de elevi ieșeni, suspectați că au distribuit droguri în 20 de…

Photo 59834266 © Sira Jantararungsan | Dreamstime.com

25 de elevi ieșeni, suspectați că au distribuit droguri în 20 de școli și licee din Iași / Au fost găsite seringi cu heroină

Zeci de elevi și foști pușcăriași abia ieșiți din închisoare au fost audiați noaptea trecută la sediul DIICOT Iași din Podul de Fier, anunță Ziarul de Iași.

Maratonul de audieri a inclus 25 de elevi care au distribuit droguri în 20 de școli și licee din Iași cât și alți 70 care au consumat substanțe stupefiante. Printre cei care vindeau droguri sunt și foști distribuitori care abia ieșiseră din închisoare și s-au apucat din nou de această activitate.

„Sunt mai multe dosare conexate, iar firul roșu este faptul că drogurile ajungeau la elevi. Astfel, avem un dosar cu 10 infractori, un altul cu patru, și altele pe care le-am cumulat. Dacă vorbim despre distribuitori, cel mai mic dintre ei are 15 ani iar printre consumatori, de asemenea, cel mai mic are 13 ani. Distribuitorii elevi nu vindeau cantități mari de droguri, cei mai mulți au fost intermediari”, au precizat un ofițer de la Brigada de Criminalitate Organizată și Terorism Iași.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, fiind vizați atât făptuitorii, cât și aproximativ 70 de consumatori, majoritatea elevi și studenți.

Elevii fumau în special droguri sintetice cum ar fi Cristalul dar și canabis, iar la un distribuitor, polițiștii și procurorii au găsit seringi cu urme de heroină.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...