G4Media.ro

Dezvăluirea plină de amărăciune a lui Carlos Sainz după ce Lewis Hamilton…

Carlos Sainz, in monopostul Ferrari / Sursa foto: captură video

Dezvăluirea plină de amărăciune a lui Carlos Sainz după ce Lewis Hamilton îi va lua locul la Ferrari

Carlos Sainz o va părăsi pe Ferrari la finalul acestui sezon din Formula 1, pentru pilotul în vârstă de 30 de ani urmând să înceapă aventura de la Williams. Ibericul va fi înlocuit la echipa italiană de Lewis Hamilton.

Trecut de-a lungul carierei pe la echipe precum Toro Rosso, Renault, McLaren și Ferrari, spaniolul va face din 2025 pasul în paddock-ul celor de la Williams.

Despărțirea de Scuderie nu a fost una ușoară, Sainz mărturisind pentru jurnaliștii britanici că s-a simțit „rănit” în momentul în care a aflat că va fi înlocuit la Ferrari de Lewis Hamilton.

Au existat zvonuri că s-ar afla pe lista celor de la RedBull, iar mai apoi Mercedes, dar echipele de top i-au închis ușa pilotului iberic.

„A durut la momentul respectiv. Cu toții avem orgolii, iar orgoliul meu de pilot nu m-a putut face să înțeleg la acel moment (n.r. de ce nu a fost ales de una dintre echipele mari din Formula 1). Personal, încă nu pot înțelege anumite alegeri pe care oamenii le-au făcut”, spune Sainz pentru Sky Sports F1.

Revenind la noua aventură pe care o va începe în sezonul 2025 al Formulei 1, Sainz spune că va da totul pentru Williams, echipă care a avut încredere în forțele sale.

„Williams este echipa care a investit în mine, care m-a susținut de la început. Acest lucru creează o provocare și mai mare în mine, mă face și mai entuziasmat pentru Williams.

De fapt, mă face super entuziasmat. Am spus: ‘Vreau să le dau acestor băieți ceea ce ei mi-au dat mie’, să le întorc această încredere și acest crez în mine. Îmi dă putere bună acest sentiment, de-abia aștept să merg acolo și împreună cu ei să construim ceva bun”, este de părere Carlos Sainz.

Pilotul spaniol spune că a ajuns să se împace cu situația și că va fi pregătit pentru ceea ce viața îi va oferi.

„Am ajuns cu siguranță la o pace interioară și cred cu adevărat că dacă nu merg acolo (n.r. la una dintre echipele de top), este pentru că viața pur și simplu nu vrea ca eu să fiu acolo”, a conchis Sainz.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului 2024 din Formula 1, Carlos Sainz Jr se află pe locul 5 în clasamentul piloților, cu 244 de puncte.

Scuderia Ferrari se află în lupta pentru titlul mondial de la constructori, italienii aflându-se pe locul 2, la doar 36 de puncte în urma liderului McLaren.

Clasamentul constructorilor din 2024

1 McLaren 593 puncte
2 Ferrari 557
3 RedBull 544
4 Mercedes 382
5 Aston Martin 86
6 Alpine 49
7 Haas 46
8 RB 44
9 Williams 17
10 Kick Sauber 0

Formula 1, clasamentul piloților

1 Max Verstappen (RedBull) 393 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 331
3 Charles Leclerc (Ferrari) 307
4 Oscar Piastri (McLaren) 262
5 Carlos Sainz (Ferrari) 244
6 George Russell (Mercedes) 192
7 Lewis Hamilton (Mercedes) 190
8 Sergio Perez (RedBull) 151
9 Fernando Alonso (Aston Martin) 62 etc

Marile Premii care au rămas de disputat până la finalul sezonului 2024 din Formula 1

Las Vegas / 23 noiembrie
Qatar / 1 decembrie (are cursă Sprint)
Abu Dhabi / 8 decembrie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează