G4Media.ro

Bolnavii de cancer, nevoiți să stea la coadă, cu orele, pe treptele…

Sursa foto: Observatorul Prahovean

Bolnavii de cancer, nevoiți să stea la coadă, cu orele, pe treptele Spitalului Schuller din Ploiești / Medic: ”Acesta este spațiul de care dispunem, nu avem ce face”

La secția de oncologie de la Spitalul Schuller din Ploiești se formează coadă de câteva zeci de persoane, iar bolnavii sunt nevoiți să aștepte mai multe ore pe scările spitalului, scrie Observatorul Prahovean.

Numărul bolnavilor de cancer a crescut îngrijorător, spun medicii, iar condițiile pe parte de infrastructură, oferite de unitatea spitalicească, lasă de dorit.

„Pacienții nu vin singuri, ci cu unul, chiar doi însoțitori. Sunt preluați în ordine. Acesta este spațiul de care dispunem, nu avem ce face. Suntem șase medici oncologi, însă, bolnavii de cancer au preferinție pentru un anumit doctor și atunci, da, trebuie să aștepte. Eu, spre exemplu, am zile în care văd și 70 de persoane diagnosticate cu cancer. Vin dimineața la 9.00 și mai plec seara, la ora 21.00.

Avem și câte 400 de internări pe săptămână. Nu vreau decât să le transmit oamenilor că trebuie să aibă răbdare dacă vor să fie văzuți de un anumit medic. Eu nu îi oblig să stea la coadă”, a precizat medicul Amedeia Niță, șefa secției de oncologie de la Spitalul Schuller.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cati din ei vor vota tot cu PSDNL, ca – nu-i asa – si aceia tot in spitalele de stat romanesti se duc cand da cancerul peste ei ?

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.