Elena Lasconi: Construim o țară dreaptă. O țară fără privilegii. O Românie pentru toți, nu doar pentru unii
De prea mult timp, o mână de oameni politici, de la toate vechile partide, și-au clădit un imperiu de bunăstare pe spinarea noastră. Nepoți milionari, reședințe de lux pe banii statului, pensii speciale uriașe pentru cei care au contribuit prea puțin, baroni care fură cu portbagajele milioane de euro.
Iar toate le plătim din banii noștri. Din taxe mai mari. Din impozite mai mari. Din scumpiri. Și, mai grav, aceste privilegii sunt piedici care ne țin pe loc. E o nedreptate care îi face pe mulți dintre români să părăsească țara, după ce și-au pierdut încrederea într-o Românie dreaptă și corectă.
„De 35 de ani, cei care astăzi vor să ajungă din nou la putere, vechii politicieni, și-au văzut doar de interesele de clan și au ridicat o barieră între cei privilegiați și restul românilor. Își fac legi pentru ei și au ajuns până acolo încât au transformat până și stuful din Delta Dunării în pășune. Ajunge! Este momentul să construim o țară în care nimeni să nu fie mai presus de lege”, spune Elena Lasconi, președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale.
PSD și PNL ne spun că nu sunt bani la buget pentru scăderea taxelor, dar investesc milioane de euro în renovarea unei vile de pe Aviatorilor 86, care îi este destinată lui Klaus Iohannis după ce își termină mandatul. O reședință de protocol de lux, finanțată din buzunarele noastre, a fost aprobată discret de premierul PNL Nicolae Ciucă și alți miniștri PSD din Guvern. O decizie semnată pe ascuns, în dispreț față de românii care abia fac față scumpirilor. Sunt bani aruncați pe capriciile și confortul unui om. Asta vrea Elena Lasconi să oprească.
Comisiile de anchetă parlamentară înființate recent, inclusiv cu votul deputaților și senatorilor USR, ar fi trebuit să înceapă imediat să verifice cheltuielile Administrației Prezidențiale din cei 10 ani de mandat ai lui Klaus Iohannis, pe de o parte, țeapa Nordis și mafia imobiliară, pe de altă parte. Nu se întâmplă așa pentru că ne aflăm în fața unui nou exemplu din seria „vorbe, nu fapte”, cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă făcând un balet de campanie, în speranța că reușesc să-i păcălească pe români. Ciolacu și Ciucă amână ancheta pe cheltuielile lui Iohannis și țeapa Nordis.
USR a luptat de la început pentru a face lumină în acest caz și a făcut o promisiune: după ce USR va ajunge la guvernare, nu va aproba ca această vilă să ajungă la Klaus Iohannis.
„De prea mulți ani, cei de la putere și familiile lor prosperă, cu bani publici. Așa cum este și cazul nepotului lui Marcel Ciolacu. Ne-a povestit președintele PSD cât de modest trăiește nepotul său, „cu un salariu de 2.200 de lei și o casă modestă în rate”, însă adevărul este altul. Este așa de „modest” încât nepotul lui Ciolacu a reușit să achiziționeze trei apartamente de lux în București, cumpărate cu jumătate de milion de euro. Cât de departe este viața lor de viața românilor de rând. Și asta trebuie să oprim”, afirmă Elena Lasconi.
Nu ne putem aștepta la o Românie dreaptă atâta timp cât fiecare dintre noi plătește pentru privilegiile de care beneficiază o mică parte dintre români. Nu pot să uit nici de pensiile speciale, care au ajuns să ne coste anual peste 15,7 miliarde de lei, iar sistemul actual amestecă pensiile militarilor cu cele ale pensionarilor de lux pentru a proteja aceste beneficii. Banii aceștia nu sunt folosiți pentru educația copiilor noștri, pentru drumuri sigure sau pentru spitale moderne. Nu, ei merg în buzunarele unor pensionari de lux, o categorie protejată de legile făcute cu dedicație. Este timpul să aducem pensiile pe contributivitate. Fiecare ar trebui să primească pensia după contribuțiile sale reale.
Nu sunt doar privilegii, dar și înșelăciuni, cum este schema imobiliară Nordis. O schemă de înșelăciune, indivizi care au vândut românilor apartamente la prețuri uriașe, pentru ca aceștia, după ani de așteptări, să nu ajungă niciodată să locuiască acolo. Și totul s-a făcut cu susținere politică. Laura Vicol era șefa Comisiei Juridice, numită de PSD, în timp ce această schemă funcționa.
Aceasta este fața României pe care o știm prea bine, o Românie în care legăturile politice pot proteja interese și afaceri pe seama cetățenilor simpli.
„Noi trebuie să construim o altă Românie! Să schimbăm din temelii modul în care funcționează această țară. Vreau o țară în care banii publici nu sunt folosiți pentru vile și privilegii, ci pentru școli, spitale, drumuri și locuri de muncă. Vreau o țară în care fiecare să aibă dreptul să prospere, nu doar câțiva privilegiați Vreau o țară pentru toți, nu doar pentru unii. Este timpul pentru o Românie corectă. Începem pe 24 noiembrie”, conchide Elena Lasconi.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank