G4Media.ro

Context.ro: Geoană, acuzat de un consultant israelian că îi e dator cu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Context.ro: Geoană, acuzat de un consultant israelian că îi e dator cu 300.000 de euro. Banii urmau să vină de la Sacha Dragic, patronul Superbet, care a plătit 200.000 de euro pentru adjunctul NATO, în luna iunie

Un consultant politic din Israel a afirmat într-un interviu exclusiv pentru Context.ro că Mircea Geoană și echipa sa de campanie ar refuza să-i plătească 300 de mii de euro pentru strategia electorală la care a lucrat. Același consultant susține că în iunie a fost plătit de omul de afaceri Sacha Dragic, patronul Superbet, cea mai mare companie de pariuri sportive din România, pentru consultanța realizată pentru Mircea Geoană. 

Expertul a afirmat că îl consilia pe Geoană încă din martie și că s-a întâlnit cu el pentru negocieri la finalul anului 2023, inclusiv în Bruxelles, în timp ce actualul candidat la prezidențiale era numărul doi în NATO. 

Documentele consultate de Context.ro indică faptul că unul dintre subcontractorii care au lucrat în campanie pentru Geoană este implicat în scandalul scurgerii de informații confidențiale pe care fostul consilier al premierului israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis presei.

Mircea Geoană, echipa sa de campanie și Sacha Dragic nu au răspuns solicitării Context.ro de a transmite un punct de vedere.

***

Mordechai Sender este un consultant politic din Israel, care spune că are o experiență de 50 de ani în acest domeniu. Joi, 21 noiembrie, Sender a contactat redacția Context.ro și a povestit cum l-a consiliat pe Mircea Geoană, pe care îl acuză că este rău-platnic.

Negocierile cu Geoană au avut loc în Bruxelles și în București, începând cu finalul anului 2023, atunci când Geoană era încă numărul 2 în NATO, susține consultantul: “Am început, din câte îmi amintesc, spre sfârșitul anului 2023 (…) Era ceva de genul octombrie sau noiembrie, la Bruxelles. Apoi am fost de mai multe ori la București. Toate negocierile mele au fost cu Ana (Cătăuță n.red.)”.

Mordechai Sender: “Am început să lucrăm de la 1 martie”

Consultantul israelian a declarat pentru Context.ro că a început să lucreze efectiv pentru campania lui Geoană la 1 martie 2024, după negocierile care au durat câteva luni, majoritatea duse cu Ana Cătăuță, fosta consilieră a lui Geoană, când acesta era președinte al PSD. 

Contractul inițial a fost semnat cu ONG-ul România 2030, susține Sender. “Făceam aproape totul pentru campania lui –  strategie, politică, distribuție, publicitate, totul”, spune consultantul israelian.

Sender susține că la acel moment s-au înțeles pentru o plată de 175.000 de euro pe lună, timp de 5 luni, deci un total de 875.000 de euro. Spune că ONG-ul i-a plătit la început 300.000 de euro, după care a mai primit o plată de 75.000 de euro. 

La solicitarea Context.ro, reprezentanții ONG-ului susțin că nu au fost implicați în campania niciunui candidat la președinție și că „obiectul contractului cu compania israeliană nu a avut nicio legătură” cu Mircea Geoană: 

  • “Asociația Proiectul Romania 2030 este o asociația apolitică, și care nu a fost implicată în campania electorală a niciun candidat la Președinție, Parlament sau în alegerile locale. Asociația PROIECTUL ROMANIA 2030 este un think tank pentru politici publice, care colaborează activ cu organizații internaționale de profil. Obiectul contractului cu compania israeliană menționată de dvs  nu  a  avut  nicio legătură cu cele menționate de dvs in solicitarea de clarificări.   Există însă o situație litigioasă în legătură cu acest raport comercial, și mai mult decât atât relația respectivă juridică va face obiectul și altor acțiuni judiciare . Având în vedere clauza de confidențialitate între părți, dar și natura juridică a demersurile, nu putem la acest moment să facem alte precizări referitoare la acest litigiu. Menționăm însă fără echivoc că  nu cunoaștem nimic referitor  la eventuale  plăți făcute de compania israeliană către alte companii, sau plăți făcute către aceștia( de alte companii offshore cum ati menționat dvs), și nu cunoaștem natura juridică a raporturile dintre ei”, este răspunsul transmis de Asociația Proiectul România 2030 la solicitarea Context.ro. 

O serie de mesaje puse la dispoziție de către consultantul israelian arată însă că i-a scris Ioanei Mateș, reprezentanta asociației, despre campania electorală: “Bună Ioana, te rog frumos să încetați să mă ignorați pe mine și pe contractul nostru și să transferați plata în mai așa cum s-a convenit, fără nicio întârziere. Știți că fac tot ce este necesar și posibil pentru a economisi bani și pentru a câștiga alegerile. Aștept cu nerăbdare să primesc rapid azi sau mâine cel mai târziu, deoarece trebuie să-mi plătesc echipa”.

Ulterior, consultantul israelian susține că i s-a făcut cunoștință cu Sacha Dragic, care urma să îi vireze alte două tranșe de 200.000 de dolari fiecare. 

“Mi-a făcut cunoștință cu el și apoi m-a sunat și mi-a spus: o să primești 200.000 de euro, și am făcut un contract cu el, și a virat 200.000 de euro, din câte îmi amintesc, pe 7 iunie”, susține Sender, care spune că a doua tranșă de 200.000 de euro pe care trebuia să o primească în două săptămâni nu a mai venit.

Contractul în baza căruia consultantul israelian susține că a primit 200.000 de euro de la Sacha Dragic pentru munca pe care a făcut-o în campania lui Geoană, când încă era numărul doi la NATO, a fost semnat la finalul lunii mai. Contractul s-a semnat între un offshore din Cipru și o companie din Bulgaria, controlată de un asociat al consultantului Mordechai Sender. Contractul are două pagini și jumătate și a fost încheiat pentru două luni de zile. Scopul contractului este neobișnuit: să creeze brand awarness pentru compania din Cipru, o jurisdicție folosită însă în mod frecvent pentru a ascunde proprietarii companiilor.

Consultantul israelian spune că îi va da în judecată pentru cei 300.000 de euro pe care susține că îi mai are de primit de la campania lui Mircea Geoană: “Bineînțeles că îi voi da în judecată, voi merge până la capăt, astfel încât presa să vadă totul (…) pentru că nu este vorba de salariul viitor, este vorba de muncă și de ceea ce am plătit până la sfârșitul lunii iulie”, spune Sender.

Citește restul articolului pe context.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Tot ce naste din PSD tot mafiot se numeste.

    • …a contactat context. ro” asa din senin, context. ro who the ..uk is Alice? Nu am auzit in viata mea de contex .ro

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.