Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o imaginam pentru noi și pentru copiii noștri”.
Romașcanu a spus că PSD „a greșit”, dar că ”pedeapsa a fost dată de noi, românii, contra noastră”: ”Cine se bucură, nu înțelege”, a mai spus liderul PSD, primul care reacționează după Victor Ponta, consilierul lui Ciolacu.
Romașcanu a făcut declarațiile în timp ce Elena Lasconi era la 1519 voturi distanță în fața lui Marcel Ciolacu. Premierul PSD a condus inițial scorul exit-pollurilor unde era cotat cu 24-26% și o parte a rezultatelor parțiale, pentru ca la miezul nopții să fie devansat de Călin Georgescu, iar în cele din urmă să ajungă pe locul 3.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
10 comentarii