Sfidarea Moscovei în inima României, în plină campanie electorală: Steagurile Rusiei și Belarusului, arborate în Vrancea
Steagurile Rusiei și Belarusului au fost arborate luni seara la monumentul generalisimului Alexandr Suvorov din comuna Dumbrăveni, județul Vrancea, cu ocazia împlinirii a 294 de ani de la nașterea sa, în prezența conducerii asociațiilor de prietenie a României cu Federația Rusă și Republica Populară Democrată Coreeană. Belarus este un aliat ferm al Kremlinului iar Coreea de Nord a trimis recent trupe în Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei.
La evenimentul de depunere de coroane care a avut loc anul trecut nu a fost prezent niciun reprezentat asociat cu Coreea de Nord. De notat că diplomația rusă recurge frecvent la acțiuni și declarații cu puternică valoarea simbolică.
Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a declarat la festivitate că Suvorov “nu a pierdut nicio bătălie pe parcursul carierei sale” iar “bătăliile de la Focșani și râul Râmnic, precum și capturarea cetății înainte inexpugnabile Ismail de către luptătorii lui Suvorov în 1790, au devenit cele mai importante repere istorice pe calea eliberării Balcanilor de sub stăpânirea otomană veche de secole și la formarea viitoarei statalități românești”, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei postat pe Facebook.
La evenimentul au mai fost prezenți Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Belarus în România, Serghei Zhartun și atașatul militar, aerian și naval al Ambasadei Rusiei, Alexander Chuprina.
Potrivit Ambasadei Rusiei, la evenimentul organizat în 2023 au fost prezenți însărcinatul cu afaceri al Republicii Belarus în România – Serghei Zhartun, atașatul militar, aerian și naval al Ambasadei Rusiei – Alexander Chuprina, conducerea Asociației de Prietenie Româno-Ruse, a Camerei de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă și a Fundației Dimitrie Cantemir filiala București, potrivit Ambasadei Rusiei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii