România descoperă cu uimire și cu întârziere pericolul extremei drepte (Opinie)

Am văzut că în mai multe orașe din România au avut loc demonstrații împotriva candidatului Călin Georgescu, câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale, în care se făcea în mod explicit asocierea cu Mișcarea legionară.

Această victorie este foarte semnificativă, nu doar în perspectiva turul 2 al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, cât și, sau poate mai ales, în perspectiva alegerilor parlamentare din 1 decembrie, în care candidează trei partide din zona extremei drepte: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condus de George Simion, SOS România condus de Diana Șoșoacă și Partidul Oamenilor Tineri (POT) care-l sprijină pe Călin Georgescu.

Dinamica alegerilor parlamentare va fi fost fără doar și poate schimbată de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale și dacă toate cele trei partide depășesc pragul electoral de 5%, atunci este posibil ca extrema dreaptă să ating o reprezentare de peste 30% în parlament.

Așa ceva ar constitui un cutremur politic cum nu l-au reprezentat nici Partidul România Mare al lui Corneliu Vadim Tudor în 2000 și nici AUR în 2020.

Manifestările extremiste de dreapta, maimuțărirea Mișcării legionare și a liderului acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, nu reprezintă fenomene noi. Ele au fost vizibile la George Simion și la alți doi lideri intelectuali ai AUR, Claudiu Târziu și Sorin Lavric, apoi la Călin Georgescu al cărui discurs neo-legionar, pro-Antonescu și negaționist al Holocaustului au determinat conducerea AUR să-l excludă din partid, deși el era candidatul lor la funcția de prim-ministru. Călin Georgescu s-a dovedit prea extremist acum doi ani până și pentru AUR, ceea ce nu-l împiedică azi pe George Simion să afac un apel la vot în favoarea acestuia în turul 2 al prezidențialelor.

Mai nou, Diana Șoșoacă a descoperit și ea neo-legionarismul, strigând “Trăiască Garda!” pe 14 mai 2024 în plenul parlamentului cu ocazia aniversării Zilei Naționale a Israelului. Recent, după eliminarea ei din cursa prezidențială de către Curtea Constituțională, într-un discurs ditirambic a rostit fraza “Trăiască Legiunea și Căpitanul, omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum”. Ca prin minune, Parchetul s-a autosesizat și a început cercetarea penală a liderei SOS România. Eliminarea ei din cursă ar fi fost, au acuzat unii comentatori, parte a planului PSD de a favoriza calificarea în turul 2 a lui George Simion, un adversar presupus a fi mai ușor de învins de marele favorit la acea dată, premierul Marcel Ciolacu. Până la urmă, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și niciunul dintre cei doi nu s-a calificat în turul 2.

Și pentru că tot am vorbit de Parchet, trebuie să menționez lipsa totală de acțiune în aplicarea Ordonanței de Urgență 31/2002 care incriminează, între altele, propaganda legionară și fascistă, negarea Holocaustului și apologia persoanelor condamnate pentru crime împotriva omenirii (între care Ion Antonescu, pe care Călin Georgescu și George Simion îl pomenesc câteodată în context pozitiv). Un recent articol G4Media detalia această lipsă de acțiune a Parchetului și de fapt a justiției în ansamblu. În 22 de ani instanțele au pronunțat O SINGURĂ condamnare în cazul infracțiunilor mai sus menționate, avertisment în apel în cazul lui Vasile Zărnescu, condamnat la instanța de fond la 13 luni închisoare cu amânarea pedepsei pentru negarea Holocaustului.

Am scris de multe ori, inclusiv în aceste pagini, despre revirimentul extremei drepte în Europa, dar și în România, despre pericolul antisemitismului, xenofobiei, rasismului și în general al incitării la ură. Am scris despre antisemitismul din opera unor mari personalități din cultura română ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Mircea Eliade, Emil Cioran și alții, ceea ce a provocat o reacție de ură inimaginabilă, fiind tratat ca un fel de delict de lez-majestate. La fel atunci când am scris despre Holocaustul din România și crimele abominabile comise de statul român în perioada 1940 – 1944. Cum îndrăznești să te legi de eroi naționali ca Zelea Codreanu sau Ion Antonescu?

Adeseori replica a fost: “Dar despre crimele comunismului de ce nu spui nimic?” – ceea ce în engleză se numește whataboutism, un fel de diversiune atunci când nu ai argumente. Am să dau aici un răspuns pe care l-am mai dat de nenumărate ori: am scris despre crimele comunismului, inclusiv despre deportările în Siberia. Dar acest subiect este deja foarte acoperit și este mai agreat, victimele fiind percepute ca români (de-ai noștri) și nu evrei (sau jidani) sau romi ca în cazul Holocaustului. Iar pericolul prezentat azi de comunism sau extrema stânga este, parafrazându-l pe Caragiale, foarte mare dar lipsește cu desăvârșire. Și cum am spus de atâtea ori, opusul fascismului nu este comunismul, ci democrația. Orice democrat și orice persoană de bun simț este necesarmente anti-comunist ȘI anti-fascist.

Iată însă că această atitudine de complezență față de extrema dreaptă și fascism în România a ajuns să aibă efecte dramatice: România a intrat în rândul lumii din Europa și în această privință, putând avea după alegerile legislative de la sfârșitul săptămânii o reprezentare parlamentară la capătul din dreapta al spectrului politic comparabilă cu cea din Franța, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Țările de Jos, Belgia, Austria, Finlanda, Suedia și aproape toată țările din Uniunea Europeană.

“Pentru că au semănat vânt, vor secera furtună!” scrie Biblia (Osea 8,7). Asta au făcut liderii extremei drepte în cvasi-indiferența opiniei publice, care acum se miră cu întârziere, dar care riscă să fie lovită de această furtună, ca să nu spun uragan, deși semnele prevestitoare erau sub nasul ei.