PNL Olt, plângere penală împotriva unor membri din secții de votare. Acuze că ar fi transferat 2.000 de voturi candidatului PSD Marcel Ciolacu în secții din Olt / Reprezentanții USR spun că distanța crește în favoarea Elenei Lasconi / PSD afirmă că în acest moment 300 de voturi îl despart pe Ciolacu de Lasconi
Președintele PNL Olt Gigel Știrbu reclamă că peste 2000 de voturi ar fi fost transferate candidatului PSD, Marcel Ciolacu, în procesul de renumărare a voturilor, în zece secții din județul său.
Gigel Știrbu a depus plângere penală, sâmbătă, împotriva membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare numărul 112, 113, 117, 118, 119 şi 121 din Scorniceşti, numărul 171 din Curtişoara, numărul 240 din Leleasca, numărul 253 din Movileni şi numărul 262 din Oboga, precum şi împotriva membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare unde au fost constatate diferenţe după renumărarea voturilor efectuată de Biroul Electoral Judeţean Olt, pentru infracţiunile de falsificarea documentelor evidenţelor electorale, fals intelectual, uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat.
Vezi Plangere penala formulată de Gigel Stirbu
Liderul liberal a anunțat încă de vineri că va depune plângere penală, după ce a primit informații că numărul voturilor valabil exprimate, înscris în procesele verbale, nu au corespuns cu numărul buletinelor de vot utilizate în procesul electoral, un număr de peste 2.000 de voturi fiind înscrise în plus la candidatul PSD Marcel Ciolacu.
În plângerea formulată de președintele PNL Olt se precizează că membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare ar fi săvârşit infracţiunile de falsificare a documentelor evidenţelor electorale, uz de fals şi grup infracţional organizat.
În același context, reprezentanții USR susțin că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-ar fi mărit în favoarea candidatei USR după renumărarea a 80% din secții. Într-o declarație de presă, prim-vicepreședintele partidului, Dominic Fritz, a lansat un apel către BEC pentru transparență: „Publicați rezultatele acolo unde s-a finalizat renumărarea. Nu mai țineți în ceață rezultatul”. El a adăugat că, din informațiile transmise de reprezentanții USR din biouri electorale, „până acum s-au renumărat în jur de 80% din secții, iar distanța între Elena Lasconi și Ciolacu a crescut cu peste 1700 de voturi”, susține Fritz.
Preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu îl contrazice pe liderul USR Dominic Fritz: „Adevărul este următorul – în acest moment Marcel Ciolacu este la o distanţă de numai aproximativ 300 de voturi faţă de doamna candidat”, a transmis Romaşcanu, subliniind că deocamdată social-democrații s-au abținut să lanseze comentarii pe marginea demersului de renumărare a voturilor.
Trebuie menționat că în turul I al alegerilor prezidențiale, Elena Lasconi s-a clasat pe locul 2, cu 2740 de voturi în fața candidatului PSD Marcel. Ciolacu. Călin Georgescu s-a clasat pe locul 1, cu 23% din voturi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank