Nedumerire în diaspora: Unii alegători au semnalat că PNL lipsește de pe buletinul de vot la Camera Deputaților / Reprezentantul PNL pentru diaspora, Rareș Bogdan, spera într-o eventuală „cale de atac”
Nu toți alegătorii din diaspora au aflat că PNL nu apare deloc pe buletinul de vot pentru Camera Deputaților, astfel că mai multe persoane și-au exprimat nedumerirea în această privință, după ce s-au prezentat în secțiile de votare, spun sursele G4Media. Reamintim că responsabilul PNL pentru diaspora este eurodeputatul PNL Rareș Bogdan. El a fost criticat din interiorul partidului pentru această situație, inclusiv în spațiul public.
„Nu sunt eu cea care trebuie să dea explicaţii pentru această situaţie gravă, pentru că este un lucru grav ca PNL să nu aibă candidaţi pentru Camera Deputaţilor în diaspora. Dar această situaţie gravă este o consecinţă a unei situaţii de fapt care există şi în PNL şi în toate celelalte formaţiuni politice, şi anume slaba reprezentare a femeilor pe scena politică. De ce? Sunt convinsă că dacă întrebaţi domnii, vor găsi foarte multe motive şi primul pe care l-ar oferi ar fi probabil că trebuie să fie oameni competenţi care să aducă voturi. Păi ca să ajungi să-ţi demonstrezi competenţa şi oamenii să aibă încredere în tine, trebuie să primeşti o şansă. Şi, din, nefericire partidele politice oferă şanse foarte mici femeilor de a se manifesta şi de a se pune în slujba comunităţilor acolo unde îşi desfăşoară activitatea”, comenta recent liberala Raluca Turcan.
Reamintim, Curtea de Apel București a admis apelul Biroului Electoral și a decis că PNL nu va avea listă de candidați în diaspora pentru Camera Deputaților pentru că nu a îndeplinit condiţia privind prezenţa femeilor pe listă. Minuta de ședință arată că decizia a rămas definitivă, însă Rareș Bogdan, șeful organizației PNL Diaspora, se arăta încrezător în privința unei căi extraordinare de atac: „Avem cale extraordinară de atac și o vom folosi”, aprecia la momentul respectiv Rareș Bogdan.
Liberalii s-au arătat îngrijorați că PNL pierde, în urma acestei situații, nu doar locul de deputat pe diaspora, ci și locurile prin redistribuire, alocate în urma calculelor electorale care privesc mandatele pline.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii