OPINIE De ce Mișcarea Legionară e cel mai toxic produs politic și ideologic al României interbelice / Despre toleranța Statului român după ’89 pentru lideri sau regimuri care au promovat crima drept armă politică

Mișcarea Legionară a reprezentat cel mai toxic produs politic și ideologic al României anilor 1920-1930. Ideile principale vizau critica regimului democrat, a instituțiilor sale (în principal partidele politice și Parlamentul) și a legăturilor pe care România le avea cu statele europene democrate, în special Franța și Marea Britanie.

• Citește aici VIDEO Șoșoacă și Lasca fac apologia lui Zelea Codreanu care a folosit asasinatul ca armă politică / Legionarii au ucis doi premieri în funcție, pe I.G. Duca și Armand Călinescu, și pe Nicolae Iorga, cel mai important intelectual al României în secolul al XX-lea.

Corupția instituțiilor, birocrația ineficientă, lipsuri în instrumentele statului de a aplica legile și ordinea, ineficiența programelor politice și a liderilor partidelor au fost doar câteva dintre aspecte, cele mai multe reale, care au fost luate în discuție. Dar, în locul unor soluții de rezolvare a acestor neajunsuri, Mișcarea Legionară a militat pentru schimbarea regimului democrat cu unul totalitar, bazat pe controlul absolut.

Criticile Mișcării Legionare la adresa realităților politice și sociale din România erau îndreptate cu precădere la adresa comunităților etnice minoritare, și în special a evreilor. Pentru că nu a reușit să obțină o majoritate electorală în procesele electorale la care a participat, Legiunea a militat pentru asasinat drept principală acțiune politică. Mișcarea Legionară este responsabilă pentru asasinarea a doi prim-miniștri în funcție: I.G.Duca (în decembrie 1933) și Armand Călinescu (înseptembrie 1939) și pentru moartea unuia dintre cei mai mari savanți ai României, Nicolae Iorga (în noiembrie 1940).

• Citește și De ce prind din nou discursul legionar și propaganda lui Ceaușescu, mixate în discursul lui Călin Georgescu? „Pământul strămoșesc”, de la cea mai longevivă publicație a Mișcării Legionare la asociația candidatului pro-Kremlin, prin miturile ceaușiste.

Nu a existat un proces public sau juridic de evaluare a activităților Mișcării Legionare după Al Doilea Război Mondial. Mai întâi, din motive legate de natura totalitară a regimului comunist, care nu era interesat de reabilitarea celor uciși de legionari.

După 1990, Mișcarea Legionară a profitat de toleranța propagandei din anii ’80 a lui Nicolae Ceaușescu (care încă funcționa în anii după Revoluție), referitoare la rescrierea evenimentelor legate de activitățile lui Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu, inclusiv a grupurilor de oameni politici și de intelectuali din jurul acestora. Cei mai mulți sfârșiseră în închisorile comuniste și figurau drept luptători și eroi anticomuniști. Propagandiștii lui Nicolae Ceaușescu nu au scris nicio lucrare referitoare la ocupația românească de dincolo de Nistru, după 1941, la Holocaust sau la genocidul romilor.

Educația din România a funcționat, după 1990, cu toleranță morală formidală față de lideri sau regimuri care au promovat crima drept armă politică sau ideologică.

Relativizarea vinovăției lui Ion Antonescu s-a transferat, după decembrie 1989, și asupra unei imagini din ce în ce mai luminoase a lui Corneliu Zelea Codreanu, care a fost prezentat drept doar o victimă a abuzurilor instituțiilor regelui Carol al II-lea. Justiția și instanțele politice de după 1990 au privit cu detașare și uneori cu simpatie figurile Mișcăriil Legionare, considerându-le drept „martiri”, „eroi”, „luptători” anti-sistem.

Lipsa unei educații istorice, a valorilor morale (deși cei mai mulți se declară apropiați ai Bisericii Ortodoxe), a unei culturi civice și politice democratice a făcut ca, după 35 de ani, Mișcarea Legionară și Corneliu Zelea Codreanu să fie prezentați drept „figuri istorice”, comparabile cu alți „eroi”, între care, desigur, și Ion Antonescu. Poate că ar fi nevoie de un proces juridic de condamnare a Mișcării Legionare, care lipsește. Dar ar trebui educație și ar trebui o conștientizare a asasinatului ca armă politică. Și ar mai fi nevoie de o direcție morală care să nu intre în contradicție cu valorile umane supreme.

• Florin Anghel este profesor universitar la Facultatea de Istorie și Științe Politice (Universitatea ”Ovidius”, Constanța), specializat în istoria Europei Centrale și istoria relațiilor internaționale în secolele XX-XXI. Și-a susținut doctoratul în anul 2002, în relațiile româno-polone. A luat Premierul Academiei în anul 2005, cu volumul Construirea sistemului „cordon sanitaire”. Relații româno-polone, 1919-1926 (2003).