Curtea Constituțională precizează că nu va transmite duminică niciun comunicat după posibilul anunț al rezultatelor renumărării voturilor
Curtea Constituțională a precizat că nu va transmite “niciun anunț și nicio comunicare” duminică, după posibilul anunț de către Biroul Electoral Central, azi, la ora 22,00, al rezultatului renumărării voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale.
“Ca urmare a numeroaselor solicitări din partea reprezentanților mass-media, va precizăm ca, astăzi, CCR nu va transmite niciun anunț și nicio comunicare. Nu este reală informația că se va face un anunț după ora 22,00. Următoarea comunicare a CCR va fi după ședința programată pentru data de 2 decembrie 2024”, potrivit unor precizări transmise duminică ziariștilor.
Biroul Electoral Central ar putea anunţa duminică, la ora 22,00, datele rezultate în urma renumărării voturilor din primul tur al prezidenţialelor, procesul de reverificare a tuturor buletinelor de vot având loc la solicitarea Curţii Constituţionale, transmite Agerpres.
Joia trecută, BEC a stabilit ca termen data de 1 decembrie, ora 22,00, pentru trimiterea versiunii scanate a proceselor-verbale prin e-mail, ca urmare a renumărării voturilor.
„Rezultatul (…) se consemnează pentru fiecare secţie de votare într-un proces-verbal, iar pentru fiecare judeţ, pentru fiecare sector al municipiului Bucureşti, pentru străinătate şi pentru votul prin corespondenţă, după caz, se va întocmi un proces-verbal centralizator”, se arăta în decizia BEC.
Potrivit documentului, versiunile scanate ale proceselor-verbale vor fi comunicate Biroului Electoral Central şi statisticienilor din cadrul BEC, prin e-mail, la data de 1 decembrie, ora 22,00, în timp ce versiunile originale se vor comunica cel mai târziu la data de 3 decembrie, ora 16,00.
Şi voturile din diaspora se renumără.
Ministerul Afacerilor Externe a informat vineri că sunt în desfăşurare demersurile în vederea expedierii către Biroul electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate a buletinelor cuprinzând voturi valabil exprimate şi voturi nule înregistrate în cadrul secţiilor din afara ţării la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Expedierea buletinelor de vot din străinătate, începută vineri, 29 noiembrie, va continua până pe 3 decembrie, anunţa MAE.
Renumărarea voturilor a fost decisă de CCR în urma cererii depuse de Cristian Terheş (PNCR), candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a primului tur, acesta semnalând o posibilă fraudă electorală.
După ce BEC a stabilit termenul de 1 decembrie, ora 22,00, pentru renumărarea voturilor, Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 2 decembrie, la ora 17,00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş. Tot pentru luni a fost amânată şi confirmarea/validarea rezultatului alegerilor de către CCR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii