G4Media.ro

Scrisoare deschisă despre declarațiile conspiraționiste care izolează România: Fosta ministră de Finanțe…

sursa foto: Facebook

Scrisoare deschisă despre declarațiile conspiraționiste care izolează România: Fosta ministră de Finanțe din Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, și un grup de economiști se alătură susținerii drumului european al României

Fosta ministră de Finanțe din Guvernul Ponta, Ioana Petrescu, și un grup de economiști și profesori, au transmis o scrisoare deschisă către alegători pentru progres economic și stabilitate socială: ”Ori ne întoarcem în izolare, șomaj și sărăcie”, spun aceștia.

În scrisoare se vorbește despre ”declarațiile conspiraționiste care izolează România de democrațiile consolidate”, cu mențiunea că ”mediul academic și mediul de afaceri nu fac politică, dar au datoria morală și profesională să tragă un puternic semnal de alarmă”.

Semnatarii se alătură mai multor categorii sociale care și-au transmis în ultimele săptămâni susținerea pentru menținerea și consolidarea drumului european și transatlantic al României, în contextul în care candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a vorbit în nenumărate apariții publice despre naționalizarea companiilor, deconectarea de la piața internațională și ruperea legăturilor cu ”corporațiile globaliste”.

  • ”Cum și-ar putea găsi locul noul model economic și social, denumit suveranism-distributism, între realitățile economice moderne și complexitatea lanțurilor de producție globale? Într-o economie conectată la piețele internaționale, focalizarea exclusivă pe producția locală și pe micile proprietăți ar duce la o scădere dramatică a competitivității economice a României”;
  • ”În plus, acest model ignoră complet necesitatea atragerii investițiilor străine, care sunt esențiale pentru transferul de tehnologie și de capital modern care să sprijine productivitatea. Beneficiile sociale ale investitiilor străine – iar în România sunt acum aproximativ 270.000 de companii cu participare străină la capital – sunt, de asemenea, extrem de importante avand în vedere numărul locurilor de muncă create și contribuțiile la bugetul de stat al României”;
  • ”Economiile pot fi dezvoltate pe baze democratice solide, compatibile valorilor europene și euroatlantice. De la aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România a cunoscut un salt uriaș în evoluția sa economică și socială, comensurabil în termeni concreți”, punctează semnatarii în scrisoare.

Scrisoarea amintește și de susținerea și admirația lui Georgescu pentru Corneliu Zelea Codreanu, căpetenia legionară care a fondat mișcarea extremistă care folosea asasinatul ca armă politică și a ucis doi premieri în funcție, pe I.G. Duca și Armand Călinescu, dar și pe cel mai important intelectual al secolului al XX-lea, Nicolae Iorga. Georgescu și-a declarat public admirația și pentru dictatorul Ion Antonescu, autorul Holocaustului din România și condamnat definitiv pentru crime de război.

  • ”De asemenea, declarații conspiraționiste, admirative la adresa unor personaje sau regimuri asociate cu crime împotriva umanității izolează România de partenerii săi europeni și internaționali periclitează procesul de aderare la OECD”. Citește scrisoarea integrală aici.

Scrisoarea este lansată în contextul în care mediul de afaceri a militat miercuri într-o conferință de presă pentru păstrarea traiectoriei europene și democratice a României.

Semnatarii inițiali ai scrisorii sunt:

Dr. Clara Volintiru, profesor universitar, ASE

Dr. Alexandra Zbuchea, profesor universitar, SNSPA

Dr. Viorel Stanică, conferențiar universitar dr., prodecan, UBB Cluj

Dr. Diana Iancu, conferentiar universitar dr., SNSPA

Dr. Carmen Boghean, conferențiar universitar dr., Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava

Dr. Florin Boghean, conferențiar universitar dr., Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava

Dr. George Ștefan, lector universitar, ASE

Dr. Cristina Stanică, Assistant Teaching Professor, Northeastern University

Dr. Dumitru Goldbach, profesor asociat, ASE

Dr. Cristina Dima, economist, Asociația Pur și Simplu Verde

Dr. Dana Sultănescu, cercetător, SNSPA

Madalina Viviana Jitaru, economist, Boston College

Luminița Chihai, economist, Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava

Cristina Gavrilovici, economist

Anda Rara, economist, Office Consult

Petronela Badelita, economist

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...