Acum 30 de ani, Ucraina a renunțat la armele nucleare. Acum se întreabă: De ce?

Acoperite de un strat subțire de zăpadă sub un cer cenușiu, armele gri-verzui ale Războiului Rece amintesc de trecutul sovietic al Ucrainei. Rachetele, lansatoarele și transportoarele sunt relicve ale unei epoci în care Ucraina a jucat un rol-cheie în dezvoltarea programului nuclear al Uniunii Sovietice, ultima sa linie de apărare, scrie BBC.

O rachetă balistică intercontinentală (ICBM) se zărește sub o trapă parțial deschisă din beton și oțel.

Dar această rachetă este o machetă, crăpată și mucegăită. Timp de aproape 30 de ani, acest siloz a fost umplut cu gunoaie.

Întreaga bază de lângă orașul Pervomaisk din centrul Ucrainei a fost transformată de mult timp într-un muzeu.

Când Ucraina nou independentă a ieșit din umbra Moscovei la începutul anilor 1990, Kievul a renunțat la armele sale nucleare.

Dar, la aproape trei ani de la invazia Rusiei și în lipsa unui acord clar între aliații Kievului cu privire la modul de garantare a securității Ucrainei după război, mulți cred acum că a fost o greșeală.

Acum 30 de ani, la 5 decembrie 1994, în cadrul unei ceremonii la Budapesta, Ucraina, împreună cu Belarus și Kazahstan, a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul unor garanții de securitate din partea Statelor Unite, Marii Britanii, Franței, Chinei și Rusiei.

Strict vorbind, rachetele aparțineau Uniunii Sovietice, și nu fostelor sale republici devenite state independente.

Cu toate acestea, o treime din arsenalul nuclear al URSS se afla pe teritoriul Ucrainei, iar transferul de arme a fost recunoscut ca un pas important pe scena internațională.

„Angajamentele de securitate pe care le-am luat față de aceste trei țări subliniază angajamentul nostru față de independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acestor state”, a declarat președintele american Bill Clinton la Budapesta la acea vreme.

Un tânăr absolvent al academiei militare din Harkov, Alexander Sușcenko, a ajuns la Pervomaisk doi ani mai târziu, exact în momentul în care procesul de dezafectare a stocurilor nucleare din Ucraina începuse deja.

A urmărit cum rachetele au fost luate și silozurile au fost aruncate în aer.

Acum s-a întors la fosta bază, acum ca unul dintre curatorii muzeului.

Privind în urmă, după 10 ani de suferințe pe care Rusia le-a provocat Ucrainei, iar comunitatea internațională nu a reușit sau nu a vrut să le prevină, ajunge la o concluzie inevitabilă.

„Privind la evenimentele care se întâmplă acum în Ucraina, personal cred că a fost o greșeală să distrugem complet toate armele nucleare”, spune Alexander. „Dar a fost o problemă politică. Conducerea de vârf a luat decizii, iar noi nu făceam decât să îndeplinim ordinele.”

La acea vreme, totul părea perfect logic. Nimeni nu s-a gândit că 20 de ani mai târziu [în 2014] Rusia va ataca Ucraina.

„Am fost naivi, dar am avut încredere”, spune Serghei Komisarenko, care a fost ambasadorul Ucrainei la Londra în 1994.

„Când Marea Britanie și Statele Unite, și apoi Franța, ne-au sprijinit”, spune el, ”am crezut că este suficient. Și Rusia, de asemenea.”

Pentru o țară săracă care abia ieșise din deceniile de dominație sovietică, ideea de a menține un arsenal nuclear extrem de costisitor nu prea avea sens.

„De ce să cheltuiți bani pentru a produce arme nucleare sau pentru a le depozita”, spune Komisarenko, ”dacă îi puteți folosi pentru a dezvolta industria, pentru a prospera?”

Acum, la aniversarea fatidicului acord din 1994, Ucraina încearcă din nou să își impună poziția.

La o reuniune a miniștrilor de externe din cadrul NATO, care a avut loc la Bruxelles săptămâna aceasta, ministrul ucrainean de externe Andrii Sibiha a fluturat un dosar verde care conținea o copie a Memorandumului de la Budapesta .

„Acest document nu a reușit să asigure securitatea ucraineană sau transatlantică”, a declarat el. „Trebuie să evităm repetarea unor astfel de greșeli”.

Într-o declarație, Ministerul ucrainean de Externe a numit Memorandumul de la Budapesta „un monument al lipsei de viziune demonstrată în luarea deciziilor privind securitatea strategică”.

Provocarea cu care se confruntă acum Ucraina și aliații săi este de a găsi o altă modalitate de a garanta securitatea țării.

Pentru președintele Volodimir Zelenski, răspunsul era de mult timp evident.

„Cea mai bună garanție a securității noastre este NATO”, a repetat el din nou duminică. „Pentru noi, [viitorul cu] UE și NATO este o chestiune de principiu”.

În ciuda declarațiilor frecvente și înflăcărate ale lui Zelenski, potrivit cărora numai aderarea la alianța occidentală poate asigura supraviețuirea Ucrainei alături de vecinul său mare și prădător, este clar că membrii NATO rămân divizați în această privință.

Pe fondul obiecțiilor unor membri, alianța a declarat până acum doar că drumul Ucrainei către o viitoare aderare este ireversibil, fără a stabili vreun calendar.

Între timp, aliații Ucrainei consideră că pacea în războiul Rusia-Ucraina poate fi încheiată doar de pe o poziție de forță, pentru a se asigura că Ucraina se află în cea mai puternică poziție posibilă înaintea unor eventuale negocieri de pace care ar putea fi inițiate, probabil, de Donald Trump anul viitor.

„Cu cât sprijinul nostru militar pentru Ucraina este mai puternic acum, cu atât mai puternică va fi poziția lor la masa negocierilor”, a declarat marți secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Având în vedere că abordarea lui Donald Trump față de Ucraina este încă incertă, principalii furnizori de ajutor militar, inclusiv SUA și Germania, se grăbesc să trimită noi transporturi importante de echipamente înainte ca acesta să preia funcția.

Privind spre viitor, unii ucraineni sugerează că o țară care se gândește serios la autoapărare nu poate exclude o revenire la armele nucleare, mai ales atunci când cel mai important aliat al său, Statele Unite, s-ar putea dovedi în curând de neîncredere.

În noiembrie, oficialii ucraineni au negat informațiile potrivit cărora un document al Ministerului Apărării ar fi afirmat că un dispozitiv nuclear simplu ar putea fi dezvoltat în câteva luni.

În mod clar, problema nu se află acum pe ordinea de zi, dar Alina Frolova, fost ministru adjunct al apărării, spune că scurgerea de informații s-ar putea să nu fi fost accidentală.

„Este evident că această opțiune este discutată în Ucraina printre experți”, spune ea.

„Dacă vedem că nu avem sprijin și pierdem acest război și trebuie să ne protejăm poporul, cred că aceasta ar putea fi o opțiune”, continuă Frolova.

Este greu de imaginat că armele nucleare se vor întoarce prea curând în pustiurile înzăpezite de lângă Pervomaisk.

Doar unul dintre puțurile de 30 de metri adâncime ale bazei a rămas intact și a fost păstrat aproape exact așa cum era când a fost finalizat în 1979.

Este o structură puternic fortificată, construită pentru a rezista unui atac nuclear, cu uși grele din oțel și tuneluri subterane care o conectează la restul bazei.

Centrul de comandă de dedesubt, mic și înghesuit, la care se ajunge cu un lift și mai înghesuit, a fost conceput pentru a primi, descifra și executa ordine codate de lansare a rachetelor balistice intercontinentale.

Fostul tehnician de rachete Alexander Sușcenko demonstrează cum operatorii întorc cheia și apasă butonul, apoi arată o simulare video în stil hollywoodian a unui schimb nuclear global masiv.

Este un pic comic, dar, în același timp, destul de serios.

A scăpa de cele mai mari rachete balistice intercontinentale, spune Alexander, avea sens. La mijlocul anilor ’90, America nu mai era inamicul.

Dar arsenalul nuclear al Ucrainei includea și o varietate de arme tactice cu o rază de acțiune de 100 până la 1.000 km.

„Așa cum s-a dovedit, inamicul era mult mai aproape”, spune Alexander.

„Ar fi fost posibil să lăsăm câteva zeci de încărcături nucleare tactice, care ar fi oferit garanții pentru securitatea țării noastre”, crede ofițerul militar ucrainean.