CNA, instituția care supervizează televiziunile, anunță că funcționează în regim de permanență până la terminarea oficială a alegerilor prezidențiale
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), instituția care supervizează modul în care televiziunile și radiourile respectă legislația, a anunțat vineri într-un comunicat că va funcționa în regim de permanență până la terminarea oficială a alegerilor prezidențiale.
”Întregul aparat de lucru este organizat astfel încât CNA să poată reacționa în timp util. Ședințele publice ale Consiliului vor fi convocate ori de câte ori este necesar, cu respectarea legislației audiovizuale și a principiilor transparenței și echidistanței”, arată CNA într-un comunicat.
CNA a dat în ultimele săptămâni amenzi semnificative pentru RTV și Realitatea Plus pentru derapaje și minciuni difuzate pe post.
”Subliniem faptul că libertatea de exprimare este un principiu fundamental al democrației, iar democrația, în sine, garantează libera exprimare”, arată CNA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii