Filmul unei zile fără precedent: CCR a anulat alegerile prezidențiale cu două zile înainte de turul 2 între Lasconi și Călin Georgescu, după desecretizarea CSAT. Procesul se reia de la zero. Iohannis vrea la Cotroceni până va fi ales noul președinte
Curtea Constituțională (CCR) a decis vineri în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat. CCR nu a explicat motivele, dar decizia a venit după desecretizarea informațiilor de la serviciile secrete care au documentat imixtiunea unui ”actor statal” în campania candidatului Călin Georgescu. G4Media a anunțat informația în premieră, citând surse oficiale. CCR a mai decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul urmând să stabilească o nouă dată. Acest lucru înseamnă că alegerile vor fi luate de la zero, candidații trebuind să se înscrie din nou și trebuind să treacă prin procesul de validare de la Biroul Electoral Central.
Tot vineri, după decizia CCR, președintele Klaus Iohannis a anunțat că va rămâne în mandat până când va fi ales noul președinte, citând Articolul 83, alineatul 2 din Constituție: „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”. El a mai spus că va numit viitorul guvern după constituirea noului Parlament.
Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, a criticat dur decizia CCR, în timp ce Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a salutat decizia Curții.
”În temeiul articolului 146 litera f din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României”, se arată în comunicat. Art 146, litera f) prevede că CCR ”veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului”.
Anularea alegerilor are loc pe fondul desecretizării informațiilor de la serviciile secrete, care au indicat ingerința Rusiei în alegeri.
G4Media a scris cu câteva zeci de minute înainte de anunțul oficial că CCR a anulat vineri alegerile prezidențiale, citând surse oficiale.
Ce declara tot CCR, în urmă cu o zi:
- „În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”.
De notat că în acest moment votul în Diaspora e în plină desfășurare.
- Citește și:
Textul comunicatului CCR:
În ședința din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, în vederea asigurării corectitudinii și legalității procesului electoral, și-a exercitat atribuția prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție și, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele:
1. În temeiul art.146 lit.f) din Constituție, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.
2. Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.
3. Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Context
Judecătorii CCR s-au reunit vineri dimineață în ședință, iar la ora 14.35 au luat o pauză, urmând să revină în ședință la ora 15.00.
CCR a primit joi și vineri mai multe cereri de anulare a alegerilor.
Întrebată despre o eventuală anulare a turului 1, Elena Lasconi a declarat vineri la Radio România Actualități că “dacă s-ar întâmpla să se anuleze primul scrutin ar fi o stare de tensiune îngrozitoare în societate. Haideți să lăsăm să aleagă românii”.
Context
Curtea Constituţională a României anunţase joi că cererile depuse privind anularea primului tur al prezidenţialelor urmează să fie examinate în cadrul procesului de validare a alegerilor.
„Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la primirea unor petiţii şi cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, Curtea Constituţională precizează că acestea au fost înregistrate şi urmează să fie examinate conform prevederilor constituţionale şi legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor”, se arată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
În comunicat se mai precizează că, în această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Curtea poate examina contestaţii formulate de către candidaţii calificaţi în turul II al alegerilor prezidenţiale.
Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Au depus sesizări în acest sens Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş.
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
168 comentarii