A Cincea Republică Franceză înființată de Charles de Gaulle este în pericol de moarte, rănită grav de președintele Emmanuel Macron

Președintele Macron inaugurează sâmbătă cu fast Catedrala Notre Dame de la Paris la cinci ani și jumătate după incendiul devastator care a fost la un pas să distrugă complet ceea ce mulți consideră a fi cel mai celebru locaș de cult din lume, după o restaurare pe cât de minuțioasă, pe atât de costisitoare.

Renovarea și reinaugurarea Catedralei Notre Dame a fost menționată și de președintele Macron, alături de Jocurile Olimpice și Paralimpice desfășurate în această vară la Paris ca realizări de excepție ale Franței, în discursul său televizat de joi seara, ce a urmat demiterii cu o zi înainte prin moțiune de cenzură a guvernului condus de Michel Barnier.

Președintele Macron a simțit nevoia să menționeze cele două evenimente fără doar și poate pentru a înfrumuseța o imagine altfel dezolantă a Franței la ora actuală: o țară rămasă fără guvern, fără buget cu mai puțin de patru săptămâni înainte de sfârșitul anului, cu un deficit bugetar de 6% din Produsul Intern Brut (PIB) și cu o datorie publică de peste 3.200 de miliarde de euro, adică peste 110% din PIB.

În acel discurs președintele Macron nu și-a asumat nicio responsabilitate pentru criza politică fără precedent în care se află Franța la ora actuală: extrema dreaptă și extrema stângă care s-au unit formând o monstruoasă coaliție pentru a doborî guvernul, stânga moderată care s-a asociat extremelor la moțiunea de cenzură, ba chiar și, implicit, electoratul francez care a ales în scrutinul legislativ anticipat din vară o Adunare Națională fără majoritate, împărțită în trei blocuri care se neutralizează reciproc două câte două.

În fapt, mai toată clasa politică, inclusiv mulți dintre partizanii săi, ca și o majoritate a opiniei publice, potrivit sondajelor de opinie, îl consideră responsabil pe președintele Macron de situația actuală, mai ales de dizolvarea intempestivă a Adunării Naționale în seara zilei de 9 iunie 2024 după închiderea urnelor în alegerile europene, în care partidul Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) s-a clasat pe primul loc cu peste 30% din sufragii. Aceleași sondaje arată că pentru prima oară o majoritate a alegătorilor se pronunță pentru o demisie a președintelui Macron (pe care acesta a respins-o categoric în discursul de joi seara), așa cum i-o cer explicit Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală/extremă) și implicit RN.

Președintele Macron, care nu mai poate candida pentru un al treilea mandat în 2027, nu poate evita soarta președinților celei de-a Cincea Republici înființate de Charles de Gaulle în 1958. Cu excepția fondatorului, care a demisionat în 1969 după pierderea unui referendum cu privire la reforma Senatului și a succesorului său, Georges Pompidou, decedat în funcție în 1974, toți ceilalți și-au terminat mandatul în dizgrație: fie învinși la urne, – Valery Giscard d’Estaing (1981) și Nicolas Sarkozy (2012), fie uzați politic după două mandate consecutive – Francois Mitterrand (1981 – 1995), Jacques Chirac (1995 – 2007), fie impopulari la extrem ca Francois Hollande (2012 – 2017), singurul președinte al celei de-a Cincea Republici (cu excepția lui Pompidou, decedat în funcție) care nu a candidat la propria realegere.

Monarhia prezidențială

Sistemul constituțional al celei de-a Cincea Republici are în centrul său un președinte omnipotent, ales prin sufragiu universal, care încarnează Franța însăși. Acest sistem  fost numit “lovitura de stat permanentă” – de Francois Mitterand într-un eseu publicat în 1964 (ceea ce nu l-a împiedicat să devină cel mai longeviv președinte al celei de-a Cincea Republici și să uzeze – sau să abuzeze spun unii – de toate prerogativele acestei instituții hipertrofiate), “Monarhia republicană” – titlul unei cărți publicate de politologul Maurice Duverger în 1974 sau “Monarhia prezidențială”, termen folosit în 2017 de Jean-Luc Melenchon, fondatorul LFI și candidat la președinție în 2012, 2017 și 2022.

Acest sistem introdus acum 66 de ani la inițiativa lui Charles de Gaulle pentru a preveni instabilitatea cronică a celei de-a Patra Republici (1946 – 1958) când s-au succedat 22 de guverne în 12 ani, are însă un Călcâi al lui Ahile: președintele Republicii este omnipotent, cu o condiție – să dispună de o majoritate absolută în Adunarea Națională. Sistemul a fost testat în situații extreme, atunci când majoritatea politică în Adunarea Națională a fost contrară președintelui și s-a ajuns la o “coabitare” cu un prim ministru adversar politic, Francois Mitterrand – Jacques Chirac (1986 – 1988), Francois Mitterrand – Edouard Balladur (1993 – 1995), Jacques Chirac – Lionel Jospin (1997 – 2002).

În două ocazii, 1988 – 1993 și 2022 – 2024, președintele s-a bazat pe un guvern minoritar favorabil, care a guvernat recurgând sistematic al art. 49, aliniat 3 al Constituției, prin care proiectele de lege pot fi adoptate fără dezbatere prin angajarea răspunderii în Adunarea Națională.

Dizolvare intempestivă

Constituția gaullistă a fost testată până la distrugere în 2024, când în urma dizolvării intempestive a Adunării Naționale și a convocării scrutinului legislativ anticipat a rezultat o cameră inferioară a parlamentului divizată în trei blocuri – Noul Front Popular (NFP, alianța stângii), partidele macroniste (centru) și RN, în pofida scrutinului majoritar uninominal care a fost instrumentul de asigurare a unei majorități (cu unele excepții) pe toată durata celei de-a Cincea Republici.

În această situație, președintele Macron a încercat un act de prestidigitație politică, numindu-l premier pe Michel Barnier de la partidul Republicanii (rămășița marelui partid gaullist înființat de De Gaulle), care a format un guvern ultra-minoritar cu centriștii, bazându-se pe sprijinul a doar 212 deputați din 577.

Rezultatul a fost previzibil, cabinetul Barnier a fost cenzurat după numai două luni de funcționare (dacă se poate folosi acest termen), câștigându-și și reputația dubioasă de cel mai efemer guvern al celei de-a Cincea Republici.

Încotro se îndreaptă Franța politică de aici, nimeni nu știe. Președintele Macron urmează să numească un nou prim ministru, dar nimeni nu-și imaginează că acest guvern poate fi mai stabil decât cel care a fost răsturnat în cursul celei de-a Cincea Republici doar pentru a doua oară după 62 de ani. În plus, președintele Macron nu mai are dreptul să dizolve Adunarea Națională până în vara viitoare, așa că situația este albastră, cum s-ar spune.

A Șasea Republică

Se aud din ce în ce mai tare cereri pentru o trecere al sistemul reprezentării proporționale și chiar, mai ales de la stânga, trecerea la o a Șasea Republică, în care președintele să revină la rolul de arbitru, de la cel de jucător, pe care i-l conferă în practică prerogativele extrem de importante prevăzute de Constituția celei de-a Cincea Republici.

Problema în practică este apropierea alegerilor prezidențiale din 2027 când cel puțin de patru persoane – Edoaurd Philippe (Orizonturi, centru dreapta) declarat, Marine Le Pen (RN), Melenchon și Gabriel Attal (macronist) – sunt potențiali candidați. Ultimii doi ani și jumătate ai mandatului președintelui Macron riscă de aceea să fie o perioadă de paralizie, dată fiind importanța covârșitoare a scrutinului prezidențial care este un fel de Jupiter pe lângă celelalte alegeri sau planete ale sistemului electoral francez.

În concluzie, sistemul constituțional imaginat de De Gaulle în 1958 într-o perioadă de instabilitate și criză profundă prin care trecea Franța atunci pare să fi ajuns la limitele sale. Un sistem care a funcționat relative bine într-o perioadă în care dreapta și stânga erau noțiuni destul de clar definite și în care autoritatea era acceptată consensual în societatea franceză.

Astăzi, când societatea este mult mai fragmentată, când autoritatea este din ce în ce mai contestată, când rețelele sociale ajung să aibă o tot mai mare influență în viața politică sistemul constituțional al celei de-a Cincea Republici pare din ce în ce mai vetust.

Președintele Macron, un politician cu instincte reformiste, a încercat să-i dea un nou suflu atunci când a fost ales pentru prima oară în 2017. Cu timpul, el a căzut în meteahna tuturor președinților celei de-a Cincea Republici: tentația prezidențialismului monarhic, în care cuvântul colaboratorilor este tot mai puțin ascultat (vezi dizolvarea intempestivă din vară) și în care președintele nu greșește niciodată, ceilalți fiind de vină pentru eșecuri sau chiar electoratul care nu-l înțelege corect.

Emmanuel Macron va ieși in scena politicii franceze de la cel mai înalt nivel, al optulea președinte al celei de-a Cincea Republici, dar moștenirea sa va fi una foarte grea: acest sistem creat de De Gaulle acum 66 de ani uzat și abuzat până la distrugere rezistă din ce în ce mai greu realităților contemporane. Va fi oare Macron groparul involuntar al creației lui De Gaulle?