Jocul Ursului și alte trei dintre cele mai fascinante tradiții și obiceiuri de iarnă cu origini precreștine din Europa

Crăciunul a devenit sărbătoarea dominantă în calendarul cultural occidental, dar ecouri ale trecutului precreștin pot fi încă găsite pe întregul continent, scrie BBC.

Crăciunul este festivalul dominant în iarna occidentală, cu o distribuție de personaje imediat recognoscibile: Iisus, Sfânta Maria și personaje care oferă cadouri precum Moș Crăciun și cei trei magi. Priviți mai atent, însă, și veți descoperi un ansamblu misterios de personaje din umbră care populează festivalurile de iarnă din Europa, șoptindu-vă ecouri ale unui trecut precreștin. Unele seamănă cu personaje din mituri și legende, precum vrăjitoarele și demonii; altele au un aer animist, invocând spiritele naturii.

Din punct de vedere istoric, Biserica a încercat să elimine aceste figuri folclorice, dar multe dintre ele au supraviețuit, adesea fiind absorbite de obiceiurile culturale creștine. Astăzi, ele oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care folclorul și tradițiile religioase se întrepătrund, constituind baza unor festivaluri vibrante pe care călătorii le pot experimenta pe propria piele.

Iată patru dintre cele mai fascinante:

1. Festa de La Befana

Imaginea unei vrăjitoare care călărește noaptea pe o mătură poate părea incompatibilă cu creștinismul. Și totuși, în Italia, țară majoritar catolică, aceasta este forma pe care o ia La Befana, care livrează daruri în noaptea de 5 ianuarie (cunoscută și ca Ajunul Epifaniei).

Befana are multe asemănări cu Moș Crăciun. Ea zboară prin noapte pentru a livra cadouri copiilor, în stilul Moșului, și chiar intră în casele lor prin coșul de fum – motiv pentru care este de obicei reprezentată acoperită de funingine. Ea are și o funcție morală, recompensând copiii care au fost cuminți cu jucării și caramelle (bomboane tari) și pedepsindu-i pe cei care au fost obraznici lăsându-le bucăți de cărbune.

Befana ar putea avea origini precreștine – are asemănări cu Strenua, zeița romană a oferirii cadourilor de Anul Nou – dar a fost cooptată în creștinismul italian prin mitul conform căruia ea i-a adăpostit pe cei trei magi în timp ce se îndreptau spre copilul Iisus.

Befana se regăsește în folclorul din întreaga Italie, dar se consideră că locul ei de baștină este orașul Urbania din regiunea Marche, unde este sărbătorită în fiecare ianuarie cu Festa della Befana. Aproximativ 30 000 de spectatori coboară în oraș pentru a mânca befanini (biscuiți cu aromă de rom, în formă de vrăjitoare), pentru a vedea cum defilează prin oraș cel mai lung ciorap din lume (50 m) și pentru a face cumpărături la piețele pop-up care vând ceramică majolica locală. Există chiar și vrăjitoare costumate care dansează pe stradă și „zboară” (tiroliană) între turnurile bisericilor pe mătura lor.

2. Krampusnacht, Alpii Europeni

Data de 6 decembrie marchează sărbătoarea Sfântului Nicolae, un episcop grec din secolul al III-lea care a devenit patronul copiilor și este originea reală a legendei lui Moș Crăciun. În Alpii din Europa Centrală, în special în Bavaria, Austria și Tirolul de Sud, ziua de Sfântul Nicolae este marcată, la fel ca Epifania italiană, prin oferirea de cadouri copiilor cuminți.

Cu toate acestea, noaptea de dinainte este una cu totul mai întunecată și mai înfricoșătoare: Noaptea Krampus. Folclorul din această parte a Europei vorbește despre Krampus, o figură demonică – jumătate om și jumătate capră, descrisă cu o limbă uriașă, blană închisă la culoare, coarne și ochi sălbatici – care, la fel ca Befana și Moș Crăciun, pedepsește copiii obraznici. Metodele lui Krampus sunt însă mai severe: îi bate pe copii cu bastoane de mesteacăn sau, dacă se poartă foarte urât, îi duce direct în iad într-un coș pe care îl poartă pe spate. Krampus este prezentat ca asistentul Sfântului Nicolae, iar acest cuplu ciudat apare adesea împreună pe felicitări.

Originile exacte ale lui Krampus se pierd în istorie, deși, la fel ca în cazul Befanei, este probabil să fi fost un personaj folcloric necreștin care a fost absorbit în tradiția Crăciunului. În zilele noastre, în noaptea de 5 decembrie are loc Krampuslauf (Cursa lui Krampus), iar orășenii și sătenii din regiunile alpine poartă măști și costume de Krampus, beau cantități semnificative de rachiu (băutura preferată a lui Krampus) și scutură clopotele pentru a alunga spiritele rele. Cursele Krampus au loc peste tot în Austria și Tirolul de Sud, dar una dintre cele mai mari și mai accesibile are loc în orașul vechi din Salzburg.

3. Mari Lwyd, Țara Galilor

În Țara Galilor, perioada Crăciunului și a Anului Nou este marcată de unul dintre cele mai uimitoare obiceiuri populare britanice: Mari Lwyd. Această tradiție străveche constă în împodobirea unui craniu de cal cu beteală și ornamente, cu orbite încrustate cu globuri, totul fiind atașat de un stâlp și de un cearșaf și purtat ca un costum de către un bărbat din zonă. Acesta merge apoi cu un grup de acoliți prin cartier, bătând la uși și cerând, prin intermediul versurilor, să fie lăsat înăuntru și să primească mâncare și băutură.

Practici similare se întâlnesc și la alte festivaluri – colindatul din ușă în ușă de Halloween sau cântatul de colinde din ușă în ușă de Crăciun. În cazul Mari Lwyd, este vorba de o variantă a wassailing, în cadrul căreia oamenii mergeau din casă în casă cântând cântece și oferind o băutură din wassail – un bol mare de punch care conține vin fiert sau cidru – în schimbul unor cadouri.

Mari Lwyds pot fi văzuți în sudul Țării Galilor de Crăciun și de Anul Nou, dar cel mai mare eveniment are loc în orașul Chepstow, la granița cu Anglia, în fiecare an în ianuarie, când zeci dintre acești cai scheletici ciudați coboară pe străzi. Fiecare este însoțit de o echipă de dansatori Morris, care oferă spectacole prin oraș înainte de a se deplasa cu Mari Lwyds la muzeul orașului, la diverse pub-uri și la Castelul Chepstow, unde bat la ușă cu referire la tradiția wassail din casă în casă.

Se deplasează apoi la Old Wye Bridge, care marchează granița dintre Anglia și Țara Galilor, pentru o ceremonie simbolică de frontieră cu grupuri de wassail din Anglia, care sunt invitate în cele din urmă să treacă de partea galeză. Toată lumea se adună apoi într-o livadă din afara castelului pentru un wassail cu mere, unde cidrul este turnat peste rădăcinile copacilor, felii de pâine prăjită sunt agățate de crengi și se dansează, se cântă și, mai ales, se bea cidru. Se spune că se dăruiesc binecuvântări pentru o recoltă bună pentru anul următor – o tradiție populară britanică foarte plăcută, deși oarecum excentrică.

4. Jocul Ursului

Urșii sunt renumiți pentru faptul că hibernează în timpul iernii, așa că ați fi îndreptățiți să fiți și mai alarmați decât de obicei dacă ați vedea o haită de urși la colț, mârâind și scuturându-și ghearele, în această perioadă a anului. Totuși, în nord-estul Moldovei, în orașe și sate, pe 30 decembrie, cu ocazia Jocului Ursului, este o priveliște obișnuită.

România găzduiește cea mai mare populație de urși bruni din Europa, în afara Rusiei, cu 8 000 de exemplare care cutreieră versanții împăduriți ai Munților Carpați, așa că nu este de mirare că această creatură înfricoșătoare a devenit un puternic simbol al puterii spirituale în cultura românească. În cadrul Jocului Ursului, orășenii se îmbracă în piei de urs adevărate – care au fost transmise din generație în generație și cântăresc până la 40 kg – și străbat orașul în timp ce dansează la tobe și flaute de pan cântate de muzicieni în costume populare tradiționale.

În jocul principal, urșii mor în mod simbolic și învie, reprezentând reînnoirea pentru anul care urmează. Se crede că ritualul își are originea la geto-daci, triburile indo-europene care au precedat sosirea romanilor în România. Geto-dacii considerau urșii animale sacre, aducătoare de forță și de viață nouă, până într-acolo încât ungeau bebelușii nou-născuți cu grăsime de urs. Jocul Ursului are loc în nord-estul României, dar cel mai faimos festival are loc în orașul Comănești.