Europa Liberă: Academia Română retrage premiul acordat lui Alex Stoenescu, istoric care a colaborat cu Securitatea comunistă. Zeci de intelectuali au protestat față de distincția acordată de instituție
Prezidiul Academiei Române a decis azi marți să îi retragă istoricului Alex Mihai Stoenescu diploma „Meritul Academic”, a declarat pentru Europa Liberă președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop. „I-am retras diploma domnului Stoenescu. Am vorbit cu profesorul Spinei (cel care l-a propus pentru diplomă n.r.) și am fost de acord să îi retragem diploma. Am trimis către prezidiu propunerea. Recunosc că ne-am pripit”, a declarat Ioan-Aurel Pop pentru Europa Liberă.
La ceremonia inițială, cea de înmânare a premiilor Academiei Române, organizată pe 4 decembrie 2024, Alex Mihai Stoenescu a primit Diploma „Meritul Academic” pentru lucrările sale din domeniul istoriei.
Este a doua oară când Academia Română îl premiază – în 1997, a fost premiat pentru meritele sale literare.
Decizia a venit la o zi după ce zeci de istorici, profesori universitari și experți au cerut public Academiei Române să îi retragă diploma acordată lui Alex Mihai Stoenescu, turnător la Securitate cu decizie definitivă în justiție
- Academia Română l-a premiat săptămâna trecută pe turnătorul la Securitate Alex Mihai Stoenescu, istoric amator controversat, considerat antisemit, apărător al Mișcării Legionare și negaționist al Holocaustului de Michael Shafir, politolog româno-israelian și unul din cei mai mari specialiști în antisemitism și Holocaust din Europa Centrală și de Est, membru în Consiliul Științific al Institutului „Elie Wiesel” din România.
În apelul public se arată că, la data de 4 decembrie 2024, Academia Română a acordat Diploma „Meritul Academic” „pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei” lui Alex Mihai Stoenescu, care ani la rând și-a pus scrierile în seviciul fostei Securități. „A promovat în spațiul public ideea că Securitatea a participat la răsturnarea lui Ceauşescu, a susținut teza că în anii 1980, Departamentul Securității Statului ar fi renunțat la reprimarea revoltelor populare pentru «a deveni exclusiv un serviciu de culegere de informații», l-a prezentat pe Iulian Vlad, fostul Șef al DSS, drept un patriot”.
Semnatarii subliniază că „Alex Mihai Stoenescu a fost un colaborator prolific al Securității. Delațiunile sale au trimis oameni în închisoare. Foști ziariși ai postului de radio Europa Liberă, foști disidenți, personalități culturale și-au exprimat dezgustul moral față de răul făcut de acest om semenilor săi. Implicarea lui Alex Mihai Stoenescu în acțiuni de poliție politică a fost recunoscută de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în 2010 și confirmată de ÎCCJ în anul 2014”.
Din perspectivă științifică, „opera” istorică a lui Alex Mihai Stoenescu este mistificatoare și mediocră, se arată în apel.
„Toate acestea sunt binecunoscute. Ne exprimăm consternarea că în ciuda caracterului falsificator al scrierilor lui Alex Mihai Stoenescu și a trecutului său, Academia Română i-a acordat Diploma «Meritul Academic».
Cerem Secției de ştiinţe istorice şi arheologie și Prezidiului Academiei Române retragerea Diplomei «Meritul Academic» acordată lui Alex Mihai Stoenescu și anunțarea opiniei publice despre hotărâre printr-un comunicat. Acest act ar reprezenta o minimă reparație adusă prestigiului Academiei Române. Revocarea ar constitui și o datorie față de victimele instituției de represiune, în particular, este o obligație față de victimele fostului informator al Securității, Alex Mihai Stoenescu”, se arată în apel.
Semnează:
Radu Bogdan, Professor of Philosophy and Cognitive Science, Emeritus, Phd., Tulane University, New Orleans, Honorary Member the Romanian Academy, Bucharest
Liviu Ornea, Profesor universitar dr., Membru Corespondent al Academiei Române
Mark Kramer, Profesor universitar dr. Harvard University; Director, Cold War Studies Project at the Davis Center; Editor of Harvard Cold War Studies Book Series and the Journal of Cold War Studies
Lavinia Stan, Profesor universitar dr., Director, Centre for Post-Communist Studies Department of Political Science, St. Francis Xavier University. Canada. Autor, „Transitional Justice in Post-Communist Romania”, Cambridge University Press.
Vladimir Tismaneanu, Profesor universitar dr. știinte politice, University of Maryland, SUA
Silviu E. Rogobete, Profesor universitar dr., Director, Doctoral School of Philosophy, Sociology and Political Science West University of Timisoara, PhD, Brunel, UK, Honorary Professor, Stellenbosch University, South Africa
Cristian Preda, Profesor universitar dr., Universitatea București
Germina Nagâţ, Cercetator CNSAS, dr.
Virgiliu Ţârău, Profesor universitar dr. Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Alin Gavreliuc, Profesor universitar dr., Universitatea de Vest, Timisoara
Daniel Șandru, Profesor universitar dr., Universitatea „Petre Andrei” Iaşi, Președinte executiv IICCMER
Delia Popescu, Professor universitar dr., Director Legal Studies and Global Affairs, LeMoyne College
Mihaela Miroiu, Profesor universitar dr., SNSPA
Lucian Nastasă-Kovács, Profesor universitar dr., Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, directorul Muzeului de Artă Cluj-Napoca
Ottmar Trașcă, Cercetător ştiinţific principal I, șef sector Istorie Universală și Relații Internaționale, Institutul de Istorie „George Bariţiu“ al Academiei Române , filiala Cluj–Napoca
Matei Gheboianu, Conferențiar universitar dr., Decan Facultatea de Istorie a Universității din București
Armand Goșu, Conferențiar universitar dr., Facultatea de Istorie a Universității din București, associate fellow al DGAP, Berlin, Germania
Brîndușa Palade, Conferențiar universitar dr., Facultatea de Științe Politice, SNSPA
Adrian Niculescu, Conferențiar universitar dr., SNSPA, Vice-președinte IICCMER
Stefano Bottoni, Assistant professor of East European and global history, dr., University of Florence
Ioana Boca, Dr. in istorie, Firector executiv, Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (FAC/MVCR)
Emanuel Copilaș-Ciocianu, Lector universitar dr., Universitatea de Vest, Timișoara
Cosmin Budeancă, Dr. habil, redactor-șef, Memoria, revista gândirii arestate
Georgiana Țăranu, Asistent universitar dr. Facultatea de Istorie și Stiințe Politice, Universitatea Ovidius
Mihai Maci, Lector universitar dr., Universitatea din Oradea
Andrei Ursu, Membru fondator al Fundației Gheorghe Ursu, drd. Universitatea de Vest, Timișoara
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii