Op Ed / Profesoara Alina Nițu: Dincolo de o reformă din temelii a Școlii românești, se impune o lege a lustrației intelectuale care să producă efecte asupra impostorilor din educație care au produs, la rându-le, generații de impostori

Se pare că luna decembrie, în anii de cumpănă, vestește o iarnă a vrajbei noastre, măcar că începe cu Ziua Națională. An de an, batjocorită cu discursuri deșănțate, biata noastră Zi Națională a mai fost în anul Domnului 2024 unsă și ca zi de alegeri, oricum proaste, în disprețul a tot ceea ce e ar trebui să fie neprețuit. Și iată cum, în loc să fim noi, un popor, am redevenit noi, voi și ei. 

Noi, cei care avem dreptatea de partea noastră și considerăm că nu mai avem nimic de învățat, voi, cei care nu ne împărtășesc opinia, dar ne amintesc și că noi înșine avem păreri, ei, cei împotriva cărora asmuțim întotdeauna câinii urii, doar după ce le vom fi scos colții.

În răstimpul dintre anii de cumpănă, decembrie este despre târguri de Crăciun, despre ospețe și vacanțe, despre risipă consumeristă și efuziuni umanitare care ne mai spală din păcate.

În curând va bate ceasul celor treizeci și cinci de ani de la Revoluție și nu cu mult timp în urmă, în Piața Universității, mi-a răzbătut în creier și în suflet vocea lui Valeriu Sterian, sfâșietor învăluitoare, ca un giulgiu care acoperă trupuri, idealuri, destine sfârtecate pe care s-au urcat cu nerușinare ei, până ne-au sufocat și ne-au făcut să uităm cine suntem, devenind recurent, în momente de hotar, noi și voi, prinși în blestemul neputinței de a fi un popor.

Și cum cred că aceste zile au făcut ca până și cel mai înrădăcinat agnostic să simtă în ceafă răsuflarea diavolului, iminența răului, dar și protecția divină picurând liniștitor până în străfundurile ființei, m-am întors în dimineața culturii noastre, cu doar câteva secole în urmă – că pentru poporul român se face că s-a luminat mai târziu de ziuă, dacă s-o fi luminat?! – și mi l-am închipuit pe Miron Costin, buchisind, slovenind, bâjbâind în întunericul cugetului acestui neam. Mi s-a făcut rușine de truda bătrânului cărturar strivit de vremi și de toți cei care s-au căznit să facă lumină în noaptea ce pare veșnică a acestui neam.

Mi s-a făcut rușine că așteptăm să iasă în stradă, după treizeci și cinci de ani tot Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Stere Gulea și vă întreb: Oare oamenii aceștia nu și-au făcut datoria cu prisosință față de poporul lor? Mi s-a făcut rușine de cei care au murit în `89 și de cei cărora le-au rămas oasele în toate iernile aprige ale istoriei pentru ca noi să avem ce să batjocorim peste timp. O țară.

Citește analiza integrală pe Edupedu.ro