Directorul secției germane a teatrului sibian, despre cultura de dincolo de marile orașe: „Ei nu au nimic, câteodată o nuntă sau un botez. Zona rurală devine un fel de ghetou deja” / ”Trebuie aplicată o strategie națională unde fiecare teatru să aibă ca datorie să meargă o dată pe an în locațiile care sunt în apropiere”

Lipsa culturii în comunele de dincolo de marile orașe le transformă pe acestea în adevărate ghetouri, crede regizorul Hunor Horváth, șeful Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca din Sibiu (TNRS), relatează Turnul Sfatului.

Secția Germană a încheiat recent turneul spectacolului „Legenda din Hamelin, o posibilă istorie a sașilor”, regizat de Andrei și Andreea Grosu. Producția a fost prezentată în mai multe localități mici din județ, iar Horváth susține că intenția a fost să ajungă la oameni care altfel nu ar fi ajuns să vadă piesa.

„Sunt foarte multe probleme la nivel național, zic eu: oamenilor din niște orașe mici și sate, de fapt, nu li se oferă absolut nimic. În trecut, să zicem, existau comenzi în fiecare sătuc, în căminul cultural. Totuși erau niște evenimente, teatrele aveau obligația să se plimbe prin sate și cu producții mai mici. Cumva se întâmplau lucrurile. Acuma nu se întâmplă absolut nimic. Puțin fotbal sau alt sport și atât. Și asta e cam trist – zona rurală n-ar trebui să fie o zonă neglijată de cultură și total uitată de orice autoritate județeană sau națională. Cumva noi ne focusăm complet numai pe orașe și pe excelență”, spune el.

Horváth spune că lipsește cultura dincolo de dincolo de marile orașe.

”Ei n-au nimic. Câteodată o nuntă sau un botez care cumva îi scoate din cotidian, dar altfel n-au niciun acces la discursuri existențiale, la impulsuri interumane: cultura trebuie să fie nu numai în orașe, oameni sunt și în sate. Există dorință – toată lumea a ieșit la acest spectacol. Chiar dacă era un spectacol în limba germană subtitrat, dar noi am ne-am dus în sate și orașe cu istorie și cu moștenire săsească, deși nu se mai prea vorbește acolo. (…) Pur și simplu, acest schimb era la un moment dat la un nivel foarte personal. Copiii erau fascinați de actori și îi țineau de mână. Deci, era ceva foarte simplu, dar sincer. (…) Cineva trebuie să ridice această temă. Noi cu festivalul încercăm, dar ajungem la Cisnădie, la Cisnădioară, mai mergem la biserici, dar e din bugetul festivalului și se întâmplă puțin – numai o dată pe an. Nu există un program. Ce ziceți și dumneavoastră ar trebui să fie la nivelul Ministerului Culturii, iar după aceea pusă într-o lege, pe o hârtie cu finanțare, cu buget și administrat chiar de județ. Așa văd eu. În Germania și în țări străine există aceste „Landestheater”: ei au obligația să facă teatru pentru județ”, mai spune Hunor Horváth.