Putinismul ca ideocrație mesianică

Leviatanul numit URSS s-a născut în decembrie 1922 prin tratatul semnat de reprezentanții auto-desemnați ai Federației Ruse, Ucrainei, Bielorusiei (Belarus) și Transcaucaziei. A fost un imperiu totalitar dominat de o ideologie mesianic-revoluționară care atribuia Rusiei Sovietice un rol providențial. Cultul liderului (Lenin, Stalin etc.) era un element definitoriu pentru religia politică a sovietismului.

Încă din anii ’30, Stalin a îmbrățișat viziunea autocratic-imperialistă proprie ideologiei expansioniste a țarismului.

Putinismul împărtășește cu bolșevismul și cu țarismul febra profetică a milenarismului. Nu orice fel de bolșevism, ci acela de sorginte jdanovistă, al postulării priorității ruse în orice domeniu, de la radioul lui Popov la astrofizica lui Țiolkovski.

Putinismul este un construct obținut prin bricolaj, cu fragmente și secvențe din alte experiențe și scenarii. Când se proiecta în Ivan cel Groaznic, Koba nu exagera decât parțial. Nostalgiile țariste ale lui Putin sunt de fapt expresia unei insecurități mistuitoare.

Instinctele sale reale sunt kaghebiste. Este obsedat de dușmani, vizibili și invizibili. Mereu la pândă, trăiește în minciună și groază. Un univers scindat, o existență schizoidă. Nu este un strateg, ci un executant lipsit de capacitate vizionară. De-aici și gafele știute ori mai puțin știute. „Ideea Rusă” este pentru Putin o armă politică.

Un mit mobilizator, electrizant, galvanizant. Mitul societății fără clase s-a destrămat. La fel și acela al revoluției mondiale. Ceea ce n-a dispărut este adversitatea viscerală pentru valorile raționalismului cartezian, pentru umanismul burghez, pentru Drepturile Omului și Cetățeanului.

Un autor francez originar din România a scris o biografie extrem de stranie a lui Putin. Mă refer la Jean Pârvulescu (Parvulesco). A trecut ilegal frontiera în 1948, ajungând în Vest trecând prin Iugoslavia titoistă. M-am ocupat de Pârvulescu intens în ultima vreme. Cartea despre Putin nu e o biografie, ci un manifest.

Autorul prefeței este Aleksandr Dughin, unul dintre pontifii putinismului. Pârvulescu era un excentric; în anii ’50, în cercurile exilului românesc, aflăm de la Monica Lovinescu în cartea de amintiri „La apa Vavilonului”, i se spunea „Prințul”. Fiul său, Stanislas Pârvulesco, este pretendent la tronul fictivului Regat al Patagoniei. Halucinații istoriosofice și pseudo-filosofice? Dar legăturile trimit mai departe.

Pârvulescu i-a deschis calea lui Dughin spre ezoterismul fascistoid al lui Julius Evola și spre misticismul anti-modern al lui René Guénon. Evola a fost un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu. Scriu aceste lucruri pentru a lumina resorturile invizibile ale neo-ocultismului putinist. Pentru că, așa cum Hitler era atras de simbolistica neo-păgână, Putin este fascinat de ideile unui profet al fascismului rus precum Ivan Ilin.

În acest creuzet al eurasianismului presupus purificator palpită emoții, fobii, mituri și pulsiuni care definesc „revolta împotriva lumii moderne”, strigătul de luptă al noilor vrăjitori. Atunci când explorăm constituirea „Weltanschauung-ului” de tip Georgescu și AUR, cred că este util să căutăm afinitățile, împrumuturile și influențele cu alte poziții doctrinare similare.