Șeful comisiei parlamentare pentru controlul SIE: Deplasarea externă a lui Gabriel Vlase în timpul alegerilor prezidențiale a fost la evenimente care impuneau prezența sa / Deplasarea se asigură cu orice mijloc de transport care răspunde cerințelor de securitate, operativitate, protecție și anonimat
Șeful comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Mihai Weber (PSD), a declarat, marți, într-un comunicat, după întâlnirea cu conducerea SIE, că deplasarea externă a directorului Serviciului, Gabriel Vlase, în timpul alegerilor prezidențiale a fost conform calendarului, la evenimente care impuneau prezența acestuia.
În ceea ce privește deplasarea cu un avion privat în septembrie, Weber precizează că misiunile externe se efectuează în baza unor criterii foarte bine stabilite și în urma unei analize de risc, iar deplasarea în exterior se asigură cu orice mijloc de transport care răspunde cerințelor de securitate, operativitate, protecție și anonimat.
„Deplasarea directorului SIE în misiunea externă, în timpul alegerilor prezidențiale din România, s-a realizat conform calendarului de activități al SIE pentru îndeplinirea misiunilor încredințate, prilejuită de evenimente naționale din țara de reședință, care impuneau prezența directorului SIE pe spațiu, în intervalul respectiv;
În ceea ce privește folosirea unui avion privat cu ocazia participării la Baku Security Forum din septembrie 2024, s-a precizat că misiunile executate de Serviciul de Informații Externe se efectuează în baza unor criterii foarte bine stabilite și în urma unei analize de risc, iar deplasarea în exterior se asigură cu orice mijloc de transport care răspunde cerințelor de securitate, operativitate, protecție și anonimat”, se afirmă în comunicat.
Nicu Fălcoi (USR), membru în Comisia de control din Parlament a activității SIE a declarat, marți, după audierea directorului Serviciului, Gabriel Vlase, că acesta a susținut că a zburat cu avion privat pentru că „în acel moment a fost în misiune” și că „situația de securitate necesită chestia asta”.
Comisia comună de control SIE din Parlament a mers, marți, la sediul Serviciului de Informații Externe pentru audierea șefului serviciului, Gabriel Vlase. Audierea vine după ce G4Media a dezvăluit că Vlase că a zburat cu avion privat la curse de Formula 1, informație confirmată de SIE printr-un comunicat.
G4Media a scris că șeful SIE, Gabriel Vlase, însoțit de adjunctul său și de alte două persoane, au zburat în septembrie cu avion privat în Azerbaijan pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Baku. În răspunsul către G4Media, SIE a deconspirat ofițeri activi și a amenințat redacția să nu scrie nimic despre activitatea serviciului invocând secretul misiunii.
Ulterior, G4Media a scris că șeful SIE a mai fost în două călătorii la curse de Formula 1.
Nici președintele Iohannis și nici șeful guvernului nu i-au cerut demisia lui Vlase după dezvăluirile G4Media.
Citește aici mai multe detalii despre călătoriile lui Vlase cu avion privat la Formula 1
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii