Societatea românească se trezește la pericolul extremei drepte (fascismului, legionarismului) – Prea puțin, prea târziu

Recentele rezultate ale primului tur al alegerilor prezidențiale și al celor parlamentare au constituit fără îndoială un șoc: Călin Georgescu și George Simion au obținut împreună aproape 37% din voturi iar partidele care susțin pe cei doi – POT și AUR – împreună cu SOS România, partid condus de Diana Șoșoacă, au obținut împreună 30% din voturi și aproape 35% din mandatele de senator și deputat.

Cele trei partide au fost etichetate drept suveraniste, naționaliste, populiste, dar tot mai mulți observatori adaugă eticheta de extrema dreaptă. De la inspirația legionară în discursurile lui Georgescu și Simion, plus imagistica ecvestră de tip Corneliu Zelea Codreanu, la propagandă legionară fățișă în cazul lui Șoșoacă (cercetată penal în două cazuri), legături ale lui Georgescu cu personaje dubioase cu afișate simpatii legionare (Horațiu Potra și Eugen Sechila), la acțiuni tipice pentru extrema dreaptă – invazii de clădiri unde au loc reuniuni ale adversarilor politici – specialitate Simion/AUR.

Mai nou, liderul organizației neo-legionare Noua Dreaptă, Tudor Ionescu, a fost ales deputat în județul Argeș din partea partidului SOS. Am avut ocazia să-l intervievez pentru BBC România pe liderul Noii Drepte la București în 2007, cu prilejul “Marșului Normalității” o contramanifestație la Marșul Diversității, primul de acest gen al minorității LGBT autorizat în România. De atunci, Tudor Ionescu, care era înconjurat de o gloată isterizată, mi-a făcut impresia unui lider extremist, iar gândul m-a dus la Horia Sima, urmașul lui Codreanu în fruntea Mișcării legionare după 1938.

Ionescu se alătură altor parlamentari, Claudiu Târziu și Sorin Lavric, intelectualii partidului AUR, care cochetează cu elemente ale doctrinei legionare, atunci când nu fac de-a dreptul apologia unor personalități legionare sau asociate lui Ion Antonescu și condamnate pentru crime de război după 1945.

Pe lângă aceștia mai sunt și “influencerii” online ca Gică Manole (istoricul botoșănean cu bustul lui Antonescu în curte), liderul Mișcării legionare, Șerban Suru (care a făcut salutul legionar în fața sediului Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și nu a pățit nimic), Marian Motocu (reținut într-un târziu de poliție după asiduă propagandă legionară, incitare la ură antisemită și negarea Holocaustului) și alții.

Mai nou, Poliția și Parchetul au intrat în alertă și au intrat în acțiune, aducându-și aminte că de 22 de ani este în vigoare Ordonanța de Urgență 31 care, printre altele, interzice propaganda legionară, apologia persoanelor condamnate pentru crime de război și împotriva omenirii și negarea Holocaustului. În acest răstimp o singură persoană – locotenent colonel (ret) SRI Vasile Zărnescu – a fost pedepsită pentru comiterea unor astfel de infracțiuni, primind pentru aceasta în apel…avertisment!!!

Tot OUG 31/2002 interzice denumirea unor străzi după persoane condamnate pentru crime împotriva umanității sau prezența în public a unor statui și busturi ale unor astfel de personaje. În pofida eforturilor în justiție ale Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” și astăzi mai există astfel de cazuri precum strada Radu Gyr de la Cluj sau bustul lui Mircea Vulcănescu din sectorul 2 al Capitalei.

În această atmosferă tot mai încărcată a apărut un articol semnat de un distins intelectual, care se constituie ca un veritabil semnal de alarmă cu privire la pericolul extremei drepte în România. Autorul recunoaște că pentru o prea lungă perioadă de timp acest pericol a fost neglijat în detrimentul combaterii unui presupus pericol (neo)comunist, dată fiind și epoca actuală cea a urmat perioadei de 45 de ani de regim comunist.

În mod cert în anii ’90 o astfel de atitudine era perfect justificată. Numai că în promovarea fără discernământ a liniei anticomuniste s-a ajuns la promovarea și chiar eroizarea unor personaje precum Ion Antonescu sau chiar a liderilor legionari și la ignorarea adeziunii la Mișcarea legionară a unor personalități ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau a antisemitismului altora precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga sau Nicolae Paulescu.

Vocile care atrăgeau atenția asupra neglijării pericolului neolegionar sau fascist erau ignorate sau chiar acuzate de simpatii pro-comuniste. Adoptarea OUG 31/2002 de către guvernul condus de Adrian Năstase nu a fost un gest sincer, ci un act necesitat de integrarea europeană și euroatlantică pentru a arăta Occidentului că România “face ceva” împotriva pericolului fascist. Faptul că au trecut patru ani până când OUG 31 a fost ratificată de parlament (Legea 107/2006) și că la modificarea textului pentru precizarea propagandei legionare și negare Holocaustului din România (Legea 217/2015) s-au ridicat critici din partea unor personalități (Andrei Pleșu a fost una dintre ele) arată că în România nu a existat o dorință sinceră de a combate extremismul de dreapta.

La aceasta se adaugă, așa cum am mai spus, neaplicarea practic a OUG 31/2002, din ignoranță (sunt necesare cunoștințe temeinice de istorie) sau poate chiar rea-credință, dar și atitudinea unor instituții fundamentale, cum ar fi Academia Română, care a omagiat personalități cu trecut fascist (Nicolae Paulescu), premierea unor autori care au elogiat personalități cu trecut legionar (Sorin Lavric) sau a unor minimalizatori ai Holocaustului (Alex Mihai Stoenescu, premiu revocat). În sfârșit, ostilitatea și rezistența cu care a fost întâmpinată introducerea în cursul gimnazial a disciplinei Istoria evreilor și a Holocaustului spune multe despre atitudinea unei părți a societății românești cu privire la cunoașterea și asumarea trecutului fascist al țării.

Nu vreau să militez pro-domo, dar de când scriu pe acest pagini, din 2021, am atras atenția în mod constant asupra pericolului extremei drepte. În fapt, istoria acestui demers e mult mai veche, de când am publicat primul interviu cu fostul rabin-șef Moses Rosen în 1991 în România liberă, am consacrat cu consecvență articole trecutului fascist din România și pericolului extremei drepte în prezent. Am întâlnit adeseori atitudini de tip whataboutist: “Dar despre crimele și abuzurile comuniste de ce nu scrii?” Le-am răspuns că am scris: deportările în Siberia, chestiunea proprietăților imobiliare jefuite de statul comunist și restituite doar parțial de cel post-comunist, masacrul de la Vadu Roșca din 1957 unde a fost prezent și Nicolae Ceaușescu, etc. Sunt însă două chestiuni separate.

În esență însă, nu avea rost să insist, deoarece în acest domeniu era deja mare aglomerație de autori, articole sau chiar cărți, în timp ce fascismul românesc nu s-a bucurat de aceeași atenție după 1990. Acum, mulți descoperă cu oroare sau chiar panică pericolul extremei drepte, în condițiile în care li s-a tot fluturat pe la nas un pericol inexistent: cel al extremei stângi. Iar acest fenomen este prezent pretutindeni în Europa. Chiar și în Rusia, regimul Putin prezintă multe trăsături care pot fi caracterizate drept fasciste.

În încheiere aș dori să mă refer la o imagine șocantă: aceea a unei femei cu un copil în brațe care face salutul fascist în timpul parastasului de la Tâncăbești, la locul unde au fost uciși pe 30 noiembrie 1938 Corneliu Zelea Codreanu și alți 13 legionari. Parastasul are loc anual din 1990, dar numai anul acesta, după 22 de ani de la intrarea în vigoare a legii care interzice propaganda legionară, s-au autosesizat autoritățile. La fel ca și panica din unele segmente ale societății cu privire la pericolul extremei drepte nu pot sune decât că este PREA PUȚIN, PREA TÂRZIU.