G4Media.ro

SURSE Liderii PSD din teritoriu sunt nemulțumiți de decizia luată de Marcel…

Foto: Facebook/ PSD

SURSE Liderii PSD din teritoriu sunt nemulțumiți de decizia luată de Marcel Ciolacu de ieșire din coaliția de guvernare

Mai mulți lideri PSD din teritoriu sunt nemulțumiți de decizia luată joi de șeful partidului, Marcel Ciolacu, de ieșire din coaliția de guvernare cu PNL, USR și UDMR, au declarat multiple surse social-democrate pentru G4Media. Ei sunt nemulțumiți atât pentru faptul că nu au fost întrebați de Ciolacu, cât și pentru că se tem că vor fi decuplați de la finanțarea guvernamentală.

De asemenea, mai există o categorie de nemulțumiți – cei care declară că s-au săturat de ”piruetele” lui Marcel Ciolacu, adică desele sale răzgândiri. ”Ba nu candidează în decembrie, dar candidează, ba demisionează de la partid, dar nu demisionează – ne-am obișnuit cu stilul lui, deja obositor”, a spus unul dintre lideri.

Majoritatea liderilor locali au declarat pentru G4Media că au aflat despre această decizie din presa online și de la TV, dat fiind că Marcel Ciolacu nu a supus decizia unui vot în forurile de conducere.

”Nu știm ce se întâmplă acum cu proiectele de investiții, dacă ni le va mai finanța un guvern din care PSD nu face parte. Sunt proiecte demarate deja sau pe cale să înceapă, proiecte de care depind firme, furnizori, angajați”, a declarat un lider local pentru G4Media.

Telefoanele liderilor centrali și locali ai partidului s-au înroșit în ultimele ore. Primarii de comune și de orașe încearcă să afle care sunt consecințele practice ale acestei decizii.

Marcel Ciolacu a luat decizia de a scoate PSD din coaliția de guvernare fără să existe o decizie formală a conducerii partidului, au declarat pentru G4Media mai multe surse social-democrate. ”A fost o decizie pe persoană fizică, mulți dintre noi am aflat din presă”, au declarat mai mulți lideri PSD pentru G4Media.

Ciolacu s-ar fi arătat deranjat de declarații făcute de Ciprian Ciucu, primvicepreședintele PNL, în timpul negocierilor de miercuri seară, chiar dacă Ciucu și-a cerut scuze ulterior, au declarat pentru G4Media aceleași surse.

De altfel, întrebat de ziariști cum a luat decizia, Ciolacu a spus joi într-o declarație de presă că ”am vorbit cu toți membrii din conducerea partidului, nu cu miniștrii. Eu sunt un om politic care îmi asum lucruri. Îmi asum această decizie”, fără să facă referire la un vot statutar.

Marcel Ciolacu primise pe 9 decembrie din partea Consiliului Politic Naţional „un mandat larg” pentru a negocia cu celelalte partide formarea de majorităţi în Parlament, participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de premier în noul Guvern, a declarat la acel moment purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a spus atunci că PSD nu va intra la guvernare dacă nu se obţine acordul celorlalte partide pe cinci puncte: industrializarea României, reforma statului, invetiții, creşterea puterii de cumpărare, reducerea impozitării pe muncă și menținerea pragului la microîntreprinderi. Ciolacu nu a invocat astăzi nici una dintre aceste condiții pentru a justifica ieșirea din coaliție.

Reamintim că Marcel Ciolacu a făcut joi anunțul-surpriză că PSD se retrage din coaliție și va vota un guvern de dreapta. ”PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma”, a scris el pe Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Sa se adune și să-l dea jos, că oricum e un nimeni!

  2. Se intoarce epoca PSD „rasariteana”, ei n-au nimic impotriva unei coalitii cu AUR

  3. Exact ce ziceam, baronii pesedisti nu prea sunt multumiti de ce vrea ciolacu…

  4. PSD sa caute urgente ligheane cu apa rece și să-și bage piciorele in ele, că se alege praful și de ei și de noi. Cum de noi e clar că nu le pasa, macar cu gândul că se mai pot salva pe ei să facă ceva.
    PSD e cel mai mare partid, e partidul aproapeStat nu se poate așa, in condițiile date, ce ai pățit PSD, parca erau bun la politica, gata cu această veleitate?!?

  5. Dati prostul jos.
    Nu vedeti ca ii curge din gura?

  6. Normal că-s nemulțumiți „săracii”…
    Până să împartă Ciolanul a fugit Porcul.
    (Când te gândești câți i-au votat… înțelegi unde e problema de fapt : o țară de iubitori de ciordaci mărunți, +22%, dacă nu socotim și peneleaua). Cu un președinte la fel de je9os.

  7. Când or înțelege și acești pesedisti că Ciordacu și a luat partidul pe PERSOANA FIZICĂ, la fel și guvernul pe care l a condus, acesta se dovedește mult mai periculos decât nea Zdragnea care NU avea acces la STATUL PARALEL, nea Ciordacu are în acest moment toată puterea STATULUI ROMÂN prin acest STAT PARALEL, are serviciile, are JUSTIȚIA și v a avea PUTEREA pina în momentul în care ori este dat jos de la butoanele puterii ori dacă acele „butoane” sunt schimbate de la Cotroceni