G4Media.ro

Cum se schiază pe pârtiile din Transilvania. Administratorii spun că este un…

Sursa foto: Pixabay

Cum se schiază pe pârtiile din Transilvania. Administratorii spun că este un început de sezon promițător, cu zăpadă pe multe pârtii

Administratorii de pârtii din Transilvania au fost surprinși că anul ăsta iarna a venit mai repede. La Arieșeni-Vârtop s-a transformat într-un tărâm de iarnă autentică. Cu un strat de zăpadă de peste 25 de centimetri. Stațiunea este pregătită să-i întâmpine pe iubitorii de munte și zăpadă, transmite Radio Cluj preluat de Rador.

Localnicii din Vârtop spun că acesta este începutul unui sezon de iarnă promițător, administratorii la fel, iar turiștii au rezervat deja aproape toate locurile pentru sărbători și vacanța de schi din februarie, pentru a profita de peisajele superbe și de aerul curat.

Pe Vârtop 2 se poate schia deja. Este deschisă pârtia încă de weekendul trecut și pe toată lungimea ei se urcă cu teleschi. Traifele sunt de 5 lei pentru copii și de 6 pentru adulți.

Apoi vorbim despre Șureanu. Iarna și-a intrat în drepturi pe toate pârtiile și aici, spre surprinderea monitorilor de schi care au deja carnețelele pline cu programări încă de la finalul lui noiembrie.

Se anunță sărbători de școală veche cum spune unul dintre monitori, cu toate pârtiile deschise și toate instalațiile funcționale.

O noutate pentru cei care doresc să ajungă la Șureanu, drumul de la Oașa la pârtii arată impecabil: e lat, e neted și chiar dacă mai este nevoie de lanțuri, în situație de îngheț, comparativ cu anii trecuți, accesul este aproape perfect.

Cea mai nouă pârtie din Transilvania este la Luna Șes. Deocamdată ne uităm la ea ca la un bibelou pentru că nu este încă în totalitate acoperită cu zăpadă.

Tunurile sunt pregătite, însă vremea calduță din zonă nu permite fabricarea de zăpadă, la baza pârtiei.

Pârtia de la Luna Șes există de anul trecut și se află în Negrești Oaș. Are o lungime de aproape 3 km și jumătate și este deservită de telescaun modern cu 4 locuri. O urcare durează aproximativ 6 min și jumătate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...