Ieșean reținut pentru trafic de influență / Este acuzat că ar fi pretins și primit zeci de mii de euro pentru a-și trafica presupusa influență asupra unor funcționari din primăria Iași în vederea vânzării unor spații la prețuri subevaluate
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu 19 decembrie 2024, a inculpatului M.C.V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
„Inculpatul M.C.V. ar fi pretins de la o persoană (martor), în mod direct, pentru sine, suma totală de 42.270 de euro și 277.149 lei, pe care ar fi primit-o în mai multe tranșe, atât în numerar, cât și prin transfer bancar, în perioada 14 decembrie 2023 – 13 iulie 2024, lăsând să creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Iași cu atribuții în vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale și că îi va determina pe aceștia, în schimbul unor sume de bani, să îndeplinească acte ce intră în atribuțiile lor de serviciu, respectiv să îi vândă martorei două spații pentru amenajarea cabinetului medical, la prețuri subevaluate”, au stabilit anchetatorii.
Pe de altă parte, în perioada 26 aprilie – 13 iulie 2024, inculpatul ar fi pretins și primit de la aceeași persoană (martor), în mod direct, în mai multe tranșe, pentru sine, suma totală de 15.600 de euro, lăsând să creadă că, prin influența pe care o are pe lângă managerul unui spital din municipiul Iași și a funcționarilor publici cu atribuții în organizarea unui concurs de ocupare de funcții de conducere, îi va determina pe aceștia să o numească pe un post de conducere la spitalul respectiv.
Inculpatului M.C.V. i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Pe 20 decembrie 2024, inculpatul este prezentat Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank