Asociația Group 4 Media Freedom&Democracy condamnă derapajul grav al președintelui SOS România, Diana Șoșoacă, la adresa realizatorului Antena 3, Mihai Gâdea și familiei acestuia: incitarea la ură este sancționată de legislația penală
Asociația Group 4 Media Freedom&Democracy condamnă derapajul grav al președintelui SOS România, Diana Șoșoacă, la adresa realizatorului Antena 3, Mihai Gâdea, și a familiei acestuia. Agresiunea verbală fără precedent și limbajul incalificabil utilizat la adresa unui jurnalist reprezintă, în opinia asociației, instigare la ură, care este sancționată de legislația penală.
Astfel, potrivit articolului Art. 369 din Codul Penal, ”Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”
De asemenea, potrivit art.15 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare ”constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia”.
Asociația Group 4 Media solicită politicienilor să se delimiteze și să izoleze orice formă de extremism în societatea românească. Amenințările la adresa jurnaliștilor și violențele de limbaj împotriva lor au luat o amploare îngrijorătoare pe fondul avansului partidelor extremiste.
Facem apel la autoritățile statului, inclusiv Ministerul Public și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să-și exercite atribuțiile, să se autosesizeze și să sancționeze fără intârziere acest amenințări, incitări la ură și insulte grosolane adresate jurnaliștilor care denunță pericolul extremismului. Încurajăm și alte asociații profesionale să manifeste solidaritate în fața acestor atacuri la adresa libertății de exprimare. Aceste derapaje grave lăsate nesancționate reprezită precedente periculoase pentru întreaga breaslă jurnalistică.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii