G4Media.ro

Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator. ”Nu vreau să atrag…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator. ”Nu vreau să atrag USR într-o controversă. Deși consider că am dreptate, am renunțat la acest drept”

Clotilde Armand a renunțat vineri la dreptul de a-și prelua mandatul de senator, a declarat pentru G4Media fostul primar al Sectorului 1. Decizia vine după ce aceasta a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul în care a solicitat anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate în care a fost declarată în stare de stare de incompatibilitate.

”Am renunțat la acest drept, deși consider că legea și statutul Senatului îmi dădea dreptul să îmi preiau mandatul. Cu toate acestea, nu am vrut să fiu atrasă și eu, și USR într-o nouă controversă. De altfel, eu voi continua să îmi caut dreptate atât în curțile din România printr-un recurs în anulare, cât și la nivel european”, a declarat Clotilde Armand pentru G4Media.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 11 decembri, recursul lui Clotilde Armand în procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI), pe care îl pierduse și în primă instanță, potrivit portalului instanței. În noiembrie 2022, ANI a stabilit că primarul Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, în legătură cu numirea sa ca manager într-un proiect finanţat cu fonduri europene derulat de Primăria Sector 1. ANI a cerut ca Armand să nu poată ocupa nici o funcție publică timp de trei ani.

Clotilde Armand a fost aleasă senator de București pe lista USR.

Legea 176/2010 prevede la articolul 25, alineatul 2, că persoana găsită în incompatibilitate sau conflict de interese nu mai are dreptul de a ocupa aceeași funcție publică timp de 3 ani. O decizie CCR a clarificat că e vorba de toate interdicția de a ocupa orice funcție publică. Această interdicție se aplică de la data rămânerii definitive a raportului ANI, adică de astăzi.

Potrivit ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Cele cinci dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare cu până la 30%.

Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziţiei privind numirea sa în acel proiect.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. pacat ca a cazut intr-o asa capcana

  2. castigat mafia, au “castigat” prostii – Partea 1

    Ce ma uimeste pe mine nu e faptul ca mafia a castigat in cazul lui Clotilde Armand, ci atitudinea concetatenilor mei, care se simt usurati si multumiti ca victima a pierdut (am citit comentariile de pe reddit la stirea ca doamna Armand a pierdit definitiv procesul cu ANI, dar exemple destule sunt si in sectiunea de comentarii). Contextul este: Clotilde a dus o lupta foarte dificila cu Romprest, firma detinuta de membri din gruparea Monaco, deoarece capusasera bugetul PS1 cu o treime iar ea vrut sa plateasca mai putin, adica sa fie un contract corect. Apoi consilierii locali PSD si PNL, in mod cat se poate de direct impotriva interesului cetatenilor, au refuzat ba sa aprobe bugetul, ba sa adopte proiectele ei. Imi amintesc de cate ori primarita a chemat cetatenii la sedintele de consiliu ca sa vada cu ochii lor cum consilierii refuza sa voteze proiecte esentiale pentru sector, in stil specific mafiei. O mana de cetateni mai inimosi chiar a fost, cu rezultate destul de modeste, pentru ca mafia nu se impotmoleste in asemenea detalii. Inteleg ca multi nu au vrut sa iasa din case pentru ceva ce li s-a parut o actiune prea putin eficienta, insa daca evaluau corect situatia, la urmatoarele alegeri trebuiau sa spulbere tot consiliul PSD si PNL iar Clotilde sa fie reconfirmata primar cu un scor categoric. Nu s-a intampat asa pentru ca oamenii au zis “nu mi-a facut cresa langa casa cum mi-a promis” fara sa ii intereseze cine au fost adevaratii vinovati si sa ii pedepsesca pe ei! Intre timp publicatii precum Gandul, stiripesurse, Adevarul tocand-o aproape zilnic au reusit sa-i lipeasca eticheta de persoana scandalagioaica, confllictuala. De ce era scandalagioaica? Pentru ca nu se “intelegea” cu ei.

  3. A castigat mafia, au “castigat” prostii – Partea a 2-a

    Acum eu va intreb pe cei care ati fost de acord cu aceste etichete, cand un hot intra la voi in casa, faptul ca strigati “Hotul! A intrat hotul sa fure!” va face pe voi conflictuali? Asa ar trebui dupa voi sa se comporte cei de pe margine, sa zica “Uite-l cum se cearta cu hotul, trebuia sa negocieze, sa ii dea si lui ceva, nu sa faca ditamai scandalul!”? Deci, in acest context, mafia de abia astepta sa o prinda la cotitura cu o greseala. Si au reusit cu o chestiune de VID LEGISLATIV, adica nu era specificat clar cum ar trebui cineva sa actioneze. Ei au interpretat cum a fost nevoie ca sa o scoata din joc. Sa nu uitam totusi ca au schimbat 4 procurori pana unul a fost de acord sa o ancheteze, ca prejudiciul era minor si ca primarita chiar a facut munca pentru proiectul respectiv.
    Un alt lucru care mi-a atras atentia a fost prostia dar si veninul Elenei Lasconi care a simtit ca e de datoria ei sa atentioneze senatul ca nu cumva sa ii valideze mandatul colegei de partid Clotilde Armand. Prostie pentru ca Lasconi nu poate sa isi imagineze ca justitie corupta nu inseamna doar sa faca pe cineva scapat, ca in dosarul lui Tariceanu de mita de 800000 de euro care s-a prescris in noiembrie sau ca decizia Curtii de Apel Bucuresti care a decis sa retraga mandatul european de arestare de pe numele fugarului Dragos Savulescu, care a furat zeci de milioane de euro, ci si sa faca un dosar politic. Daca nu a putut sa inteleaga atata lucru, consider ca este un om care poate fi periculos cand I se da putere iar eu una nu o voi mai vota niciodata.