OFICIAL Liberalii au aprobat premier de la PSD în coaliția guvernamentală cu PSD și UDMR / PNL vrea alegerile prezidențiale în luna martie
UPDATE 11.03: Ilie Bolojan a confirmat duminică într-o scurtă declarație de presă informațiile care fuseseră publicate de G4Media pe surse. Liderii PNL reuniți în ședința Biroului Polici Național au aprobat duminică dimineață formarea coaliției guvernamentale cu PSD și UDMR, precum și premier de la PSD.
Declarațiile lui Ilie Bolojan:
Am avut o ședință a BPN al Partidului Național Liberal în care au fost discutate două aspecte. Primul aspect este legat de formarea unei coaliții pentru a asigura o majoritate stabilă în Parlament, în vederea susținerii unui guvern care să funcționeze cel mai târziu zilele următoare. În așa fel încât să avem un semnal de stabilitate și măsurile care sunt necesare a fi luate pentru echilibrele bugetare să fie adoptate la timp. Prin urmare am primit un mandat să închidem aceste negocieri în așa fel încât Premierul urmează să fie propus de Partidul Social Democrat iar ministerele urmează să revină sigur conform discuțiilor și ponderii fiecărui partid.
Programul de guvernare a fost practic finalizat și în această după-amiază se va închide în totalitate, iar în urma discuțiilor pe care le vom avea după-amiază, se vor închide și detaliile legate de ministere și de propunerile pe care le vom face. Urmează ca spre seară să avem un Birou Politic national care, dacă totul va fi în regulă, să valideze propunerile de miniștri
A doua chestiune care a fost validată astăzi fost susținerea unui candidat comun la funcția de președinte al României de către grupurile politice care sunt membre în această coaliție, acest candidat urmând să fie stabilit prin consens.
După-amiază, după-finalizarea ședințelor de BPN vă vom face declarațiile în așa fel încât cei interesați să fie corect informați vizavi de ceea ce se întâmplă.
Articol inițial: Liderii PNL reuniți în ședința Biroului Polici Național au aprobat duminică dimineață formarea coaliției guvernamentale cu PSD și UDMR, precum și premier de la PSD, au declarat pentru G4Media surse liberale. De asemenea, conducerea PNL a aprobat și programul de guvernare. Aceștia sunt pași formali înainte de consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.
În plus, liderii PNL au votat o rezoluție pentru organizarea alegerilor prezidențiale în luna martie, potrivit surselor citate. Decizia finală va fi luată însă de guvernul de coaliție.
La consultările programate la ora 12, PNL merge împreună cu PSD și UDMR, după cum arată agenda oficială a lui Iohannis.
Votul din PNL a venit în ciuda faptului că liderii celor 3 partide nu au ajuns încă la o decizie în privința împărțirii ministerelor.
Fiecare din cele trei partide vrea acces la un minister cu buget mare pentru investiții precum Dezvoltarea, Transporturile sau Fondurile Europene.
Reamintim că liderii PSD au votat și ei duminică două mandate de negociere propuse de Marcel Ciolacu: fie guvern de coaliție cu PNL și UDMR, fie doar susținere parlamentară pentru un guvern de coaliție fără PSD, au declarat surse social-democrate pentru G4Media.
Ciolacu a enunțat faptul că PSD va da premierul dacă va exista un guvern de coaliție din care să facă parte și social-democrații. Premierul ar urma să fie președintele partidului.
Vom reveni
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii