G4Media.ro

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat / AUR, SOS și POT…

Captură YouTube

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat / AUR, SOS și POT nu au participat la discuțiile cu Iohannis / George Simion: Nu avem ce discuta cu un președinte ilegitim

Consultările cu partidele parlamentare în vederea formării unui nou guvern s-au încheiat duminică la Palatul Cotroceni, iar președintele Klaus Iohannis s-a declarat optimist, la finalul acestora, în ceea ce privește desemnarea unei propuneri de premier susținut de coaliția partidelor pro-europene PSD, PNL, UDMR și minorități naționale.


UPDATE Ora 13:45 Partidul SOS România și Partidul Tineretului (POT) au decis să nu participe la seria de consultări privind desemnarea premierului de la Palatul Cotroceni, transmite Agerpres.

Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat într-o conferință de presă la Parlament că îl consideră pe președintele Klaus Iohannis un ‘infractor profesionist’ și un dictator care, în opinia sa, a dat o lovitură de stat. ‘SOS România respectă Constituția și legile țării, (…) nu vom participa la aceste pseudo-consultări pentru că aici s-au comis infracțiuni grave și nu vom fi niciodată complici’, a spus ea.

Șoșoacă a adăugat că partidul său a informat Senatul, Camera Reprezentanților și Curtea Constituțională cu privire la vacantarea funcției de șef al statului, ceea ce impune numirea unui președinte interimar.

Pe pagina sa de Facebook, președintele Partidului Tineretului, Anamaria Gavrilă, a justificat absența POT de la consultări spunând că participarea lor ar legitima un „criminal imoral”.

Potrivit postării politicianului, de sâmbătă, de la miezul nopții, România nu mai are președinte. ‘Deciziile de astăzi de la Cotroceni sunt, prin urmare, ilegitime și nule’, a scris ea.


UPDATE 13:16 Delegația USR, formată din Elena Lasconi, Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu, a început consultările cu președintele Iohannis


UPDATE 13:02 Liderii PSD, PNL și UDMR s-au reunit, după consultările de la Palatul Cotroceni, la Vila Lac, pentru a continua negocierile, au declarat pentru G4Media surse apropiate discuțiilor.

UPDATE Ora 12:46 Elena Lasconi, lidera USR, a ajuns la Palatul Cotroceni pentru consultări


UPDATE 12:21 Delegația AUR, în frunte cu George Simion, a ajuns în fața Palatului Cotroceni. Liderul partidului extremist a afirmat că nu va intra în interiorul Palatului, deoarece nu are “ce discuta cu un președinte ilegitim”.

“Avem o propunere de premier, dl Petrișor Puiu”, a afirmat Simion.


 


Care este programul consultărilor:

Ora 12:00:

  • – Partidul Social Democrat (PSD);
  • – Partidul Național Liberal (PNL);
  • – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
  • – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

Ora 12:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:30 – Partidul S.O.S. România;

Ora 14:00 – Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, că liderii PSD au votat în Consiliul Politic Național (CPN) două mandate de negociere: fie guvern de coaliție cu PNL și UDMR condus de președintele PSD, adică Marcel Ciolacu, fie PSD să ofere doar susținere parlamentară pentru un guvern de coaliție.

Ciolacu a enunțat faptul că PSD va da premierul dacă va exista un guvern de coaliție din care să facă parte și social-democrații. Premierul ar urma să fie președintele partidului.

Există și posibilitatea ca PSD să susțină un guvern minoritar, format de forțele proeuropene, respectiv PNL și UDMR, caz în care “majoritatea va fi asigurată de întreaga coaliție în formatul în care PSD va avea șefia Camerei Deputaților și PNL șefia Senatului”, a explicat Marcel Ciolacu.

Liderii PNL reuniți în ședința Biroului Polici Național au aprobat duminică dimineață formarea coaliției guvernamentale cu PSD și UDMR, precum și premier de la PSD.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Aici ii dau dreptate lui Simion.

    • Incostientule, daca dai dreptata lui Simion e ca si cand ai accepta ce face Putin. Tu ai da tara pe mana extremistilor.

  2. PSD nu accepta USR pentru ca nu ii convine un partid cu oameni seriosi si normali. Daca ar fi USR la guvernare, PSD numai poate fura si nici minti.

  3. Practic NU AU AVUT CURAJ să se prezinte în fața președintelui !!! Oricum Johannis a primt mai multe voturi decât toate aceste organizații aflate în solda ruziei !!!

  4. Alți fundamentaliști. Nici el nu are ce siscuta cu voi, marș în opoziție.