Povestea primei televiziuni libere din România, înfiinţată la Timișoara chiar în decembrie 1989 / Fiecare a adus de acasă ce credea că e necesar: casete, aparate video, cabluri, trepieduri, lumini, benzi, magnetofoane sau microfoane / Sigla a fost desenată pe o hârtie și lipită pe un zid

Revoluția din decembrie 1989 a adus imediat libertatea presei în România. După o lungă perioadă în care românii beneficiau de doar două ore de emisiune la Televiziunea Română, a venit momentul apariției televiziunilor libere. În Bucureşti, revoluţionarii au ocupat Televiziunea după fuga cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Noua putere a transformat televiziunea de stat în principalul mijloc de propagandă. Vechea Televiziune Română şi-a schimbat sigla, devenind Televiziunea Română Liberă. 

La Timişoara, după zilele de revolte soldate cu morţi şi răniţi, s-a născut – practic din Revoluţie și de la zero – prima televiziune liberă, neafiliată politic. 

Televiziunea Liberă Timişoara a fost înființată de un grup de timişoreni pe 22 decembrie 1989, cu scopul de a prezenta imagini filmate în timpul manifestaţiilor şi evenimentelor din oraş. Cel care a venit cu ideea a fost regretatul Zoltan Panczel, devenit ulterior „părintele” francizei Fornetti în România și consul onorific al Ungariei la Timișoara. 

„Mai mulţi posesori de camere video care activau la cinecluburile din oraş (CFR şi Constructorul), sau chiar persoane private, au filmat în ultimele zile ale Revoluţiei. Au fost imagini din Piaţa Operei, Judeţeana de Partid, cimitirul Eroilor, Spitalul Judeţean, clinica de Ortopedie etc. Printre cei care au filmat în perioada respectivă se numără Zoli Panczel, Bocsi-Berta Gabriela, Decebal Daşcău, Lucian Georgiu, Victor Popa… Au mai fost şi alţi posesori de camere, amatori, care au filmat prin oraş. Cei de la cinecluburi erau, să zicem, semiprofesionişti. Ideea i-a aparţinut lui Zoli Panczel, care ne-a adunat şi ne-a povestit ce vrea să facă. Problema s-a pus: să se facă ceva!”, a povestit jurnalistul Sergiu Miat, membru al echipei care a pus pe picioare Televiziunea Liberă Timişoara. 

La acea vreme, în Timişoara exista un car de reportaj care aparţinea Televiziunii Române. Subredacția televiziunii naţionale fusese închisă cu câţiva ani înainte de Revoluţie. Cel care răspundea de acest car era inginerul Imre Gnandt, cooptat de Zoli Panczel în echipa noii televiziuni. Oamenii aveau însă nevoie de un sediu, de aparatură şi, mai ales, de posibilitatea de a emite pentru ca timişorenii să recepţioneze programul. 

„Ne interesa să facem cunoscut ce se întâmplă în Timişoara. Erau imagini din spitale cu răniţi care povesteau cum au fost împuşcaţi, ce au făcut la Revoluţie. Erau lucruri pe care românii trebuiau să le vadă. Aşa că am luat legătura cu directorul Direcţiei de Radio-TV Timişoara, Iulian Toma. El a fost unul dintre pionii principali ai apariţiei emisiei din Timişoara. Nu aveam sediu, nici aparatură, însă aveam imagini. Iulian Toma ne-a pus la dispoziţie posibilitatea să emitem pe frecvenţele Televiziunii Române, în momentele în care aceasta nu avea emisiune”, a mai declarat Miat. 

Sigla Televiziunii Liberere Timișoara

Recepţionat în 40% din teritoriul ţării 

Timp de patru zile, s-au prezentat doar casetele înregistrate, fără niciun comentariu. S-a folosit un video-player pentru redare. Pe imaginile needitate de pe casetele VHS se puteau vedea ora, ziua şi anul. Releele au fost deschise, iar programul acoperea aproximativ 40% din teritoriul ţării: de la Maramureş, Satu Mare, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, până în Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. 

„După ce a fugit Ceauşescu şi au intrat revoluţionarii în Studioul 4 al Televiziunii Române, a avut loc o schimbare de paradigmă. Ei nu mai reprezentau puterea comunistă, ci puterea poporului. Dar era aceeaşi televiziune. Noi nu am avut nicio legătură cu ei, doar foloseam aceeaşi cale de emisie. Nu ne puteam suprapune. Atunci, în momentele în care TVR avea pauză, de regulă după ora 12 noaptea, intram noi. Ei erau nevoiţi să întrerupă emisia pentru că aparatele erau vechi, uzate şi nu făceau faţă mai mult de zece ore de emisie continuă. Uneori terminau la ora 10, 11 sau 12 noaptea, alteori la 3 dimineaţa. Noi aşteptam să iasă din emisie Televiziunea Română şi intram noi”, a declarat Miat. 

Primul studio improvizat la Casa Tineretului 

Pe 26 decembrie 1989, timișorenii au primit un spaţiu în sala de protocol de la Casa Tineretului, unde au amenajat un studio TV. De la Radio Timișoara au primit un pupitru de sunet, iar de la Direcția de Radio-TV, un emițător, care a fost instalat pe clădire. 

„În sală aveam măsuţe, scaune, iar toţi cei care aveau camere de luat vederi amatori le-au adus acolo. S-au făcut cablaje, s-a organizat prima şedinţă, la care au participat opt persoane: Radu Dimeca, Svetlana Pomorişaţ, Ionel Marchiş, Zoli Panczel, Emerich Gnandt, Bocsi-Berta Gabriela, Cristian Freundorfer și un şofer. L-am ales director pe Gnandt, având în vedere că era singurul dintre noi care avea experiență în televiziune”, a continuat Sergiu Miat. 

Din echipă a făcut parte şi Ovidiu Şandor, astăzi cunoscut om de afaceri – proprietarul City Business Centre și dezvoltator al cartierului ISHO. El a fost primul specialist IT al televiziunii. 

Fiecare a adus de acasă ce credea că este necesar pentru a improviza un studio TV: casete video, aparate video, cabluri, trepieduri, lumini, benzi, magnetofoane sau microfoane. Radu Dimeca, actualmente om de afaceri, a pus la dispoziţie și maşina sa, o Dacia „Lăstun”. Sigla televiziunii, TLT, desenată pe o hârtie A4, a fost afișată pe un zid, iar o cameră era permanent poziţionată pe ea pentru a o transmite pe ecran. Primii crainici au fost cântăreaţa Miruna Mureşan, care acum trăieşte în Germania, şi Sergiu Miat. 

Echipamente moderne primite de la Fundația Soroș 

În 1991, Televiziunea Liberă Timișoara a primit o donație constând într-un echipament complet modern, inclusiv aparate video, camere, monitoare și linii de montaj, din partea Fundației Soroș. Această dotare a permis televiziunii să-și profesionalizeze activitatea. 

Televiziunea Liberă Timișoara s-a transformat treptat: mai întâi a devenit Televiziunea Timișoara, apoi TVT ’89. Studioul a funcționat la Casa Tineretului până în 1992, după care sediul a fost mutat într-o încăpere de la ultimul etaj al Hotelului Timișoara. 

Licența de emisie și organizarea ca societate pe acțiuni 

Televiziunea s-a transformat într-o societate pe acțiuni și a obținut o licență oficială, emisă după apariția Legii Audiovizualului. Aceasta i-a permis să emită în eter pe Canalul 34, dar și să aibă timp de emisie pe TVR 2. Emisia zilnică includea minimum cinci ore de program. 

TVT ’89 a beneficiat de donații de echipamente și din alte surse, precum Televiziunea Novi Sad, cu care s-au realizat și emisiuni comune. De asemenea, Pilu Ștefanovici, fost component al trupei Phoenix, a trimis echipamente din Norvegia. 

Programe și emisiuni inovatoare 

TVT ’89 a fost un post de televiziune inovator pentru acea vreme. Difuza emisiuni informative, filme, divertisment, producții proprii, dezbateri politice și emisiuni în patru limbi: română, maghiară, germană și sârbă. 

Un moment de referință a fost aducerea în direct a fostului adjunct al Securității Timiș, Radu Tinu, prima apariție publică a unui ofițer important al fostei Securități. De asemenea, TVT ’89 a fost primul post din România care a abordat în direct problema homosexualității, cu participarea unui homosexual, a unui preot și a unei psiholoage, într-o dezbatere cu telespectatorii. 

Vânzarea acțiunilor și declinul televiziunii 

Pentru a putea supraviețui, TVT ’89 a vândut peste 90% din acțiuni unor investitori din București: Mihai Cârciog, fondator al publicațiilor „Expres” și „Evenimentul Zilei,” și Paul Opriș, patron al postului Tele 7 abc. Aceștia au reglementat puterea de emisie, limitând transmisia doar la nivel local, în Timișoara. 

În 1997, Mihai Cârciog și-a vândut acțiunile către Marcelini Mujea, cunoscut ca „regele contrabandei cu țigări” și apropiat al PDSR. Din cauza influențelor politice, mulți membri ai echipei originale au părăsit televiziunea. 

Închiderea televiziunii 

În 1998, TVT ’89 a fost desființată, după ce i-a fost retrasă licența de emisie pentru nerespectarea unor prevederi ale Legii Audiovizualului. 

În 2008, brandul TVT ’89 a fost cumpărat de omul de afaceri Georgică Cornu, supranumit „Regele asfaltului din Banat”. Cu toate acestea, noua televiziune nu a avut nicio legătură cu vechiul post care scrisese istorie. În 2013, Cornu a închis televiziunea din cauza problemelor financiare ale grupurilor sale de firme.