România a fost, este și va fi țara lor

„Acum 35 de ani, românii s-au ridicat pentru dreptul de a-și alege propriul destin. Mulți și-au dat viața pentru ca copiii lor să poată fi liberi și să trăiască în democrație. Astăzi, România și Europa își amintesc de sacrificiul lor”, a scris pe X Ursula von der Leyen. Președinta Comisiei Europene a marcat astfel, pe data de 22 decembrie, Revoluția care l-a înlăturat pe dictatorul Nicolae Ceaușescu.

A scris o prostie emoționantă în cel mai nefast moment al României. Baza democrației – votul și alegerile libere – tocmai ce a fost anulată. N-ar fi prima dată când funcționarii de la Bruxelles arată cât de rupți sunt de realitate.

La 35 de ani de la căderea comunismului, România a eșuat ca stat democratic. O cleptocrație politico-militară a confiscat puterea. Nimeni n-a dat socoteală pentru rezultatele dezastruoase din alegeri.

Avem un președinte ilegitim în funcție, Klaus Iohannis, cu mandat prelungit în mod arbitrar de o Curte Constituțională abuzivă.

Avem un guvern ilegitim condus de Marcel Ciolacu, plasat pe locul trei la alegerile prezidențiale. PSD a luat sub el cel mai slab scor din istoria partidului.

Ca premier a crescut cheltuielile publice mărind deficitul și datoria publică, a îngrășat aparatul de stat cu sinecuri pentru clientelă și a amânat reforme esențiale. Sub el aparatul de stat a atins un număr record de angajați, cel mai mare din 2009 încoace: peste 1, 3 milioane, asta în epoca digitalizării.

Avem apoi o coaliție de partide care au inventat extremismul românesc în timp ce PSD și PNL mimau competiția politică la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024. Intervenția rușilor în alegerile din decembrie 2024 arată ca teroriștii din 1989. Toți vorbesc despre ei, numai că nu i-a văzut nimeni vreodată.

Ca tabloul dezastrului să fie complet, această putere ilegitimă propune drept candidat unic la prezidențiale pe Crin Antonescu, personaj profund anti-democratic, deraiat complet de la normele de bun simț politic elementar.

Pentru cei mai tineri: Antonescu a aruncat în aer democrația românească organizând puciul din 2012 împotriva președintelui de atunci, Traian Băsescu. Împreună cu Victor Ponta, este co-autorul tentativei de lovitură de stat care a pus pe jar partenerii strategici ai României.

Azi devine tot mai clar ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din decembrie 2024. PSD și PNL s-au bătut cu arme interzise pentru funcția de șef al statului, eliberând în societate demonii extremismului și apoi i-au scăpat de sub control.

Marcel Ciolacu și PSD au făcut totul pentru a-l ajuta pe liderul partidului extremist AUR, George Simion, să intre în turul doi. Ca să se asigure că planul merge uns, au scos-o din cursa prezidențială pe Diana Șoșoacă cu mâna Curții Constituționale. O gravă eroare tactică, de natură să inflameze curentele extremiste.

Nicolae Ciucă și PNL au ripostat in extremis, când au realizat că au șanse tot mai mici să intre în turul doi. L-au umflat rapid pe Călin Georgescu pentru a-i reduce șansele lui Simion. O investigație realizată de Snoop.ro arată legăturile dintre campania lui Georgescu și liberali.

Joaca iresponsabilă a celor două partide cu extremismul și neolegionarismul au transformat nemulțumirile existente din societate în ură, revoltă și furie. Un personaj ca Georgescu a devenit rapid catalizatorul furiei, iar partidele extremiste au intrat en-fanfare în noul parlament, cu 32%.

Ciolacu și Ciucă s-au dovedit a fi lideri politici atât de slabi, încât alegătorii au preferat să se arunce în brețele primului vânzător de iluzii scos din joben chiar de către sistemul de putere aliniat în spatele PNL și PSD.

Mâinile nevăzute din spatele celor două partide au încercat să justifice dezastrul de după alegeri cu o pretinsă intervenție rusească. Fără nicio dovadă credibilă pe masă, au forțat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale în care s-au calificat Călin Georgescu (așa-zis independent) și Elena Lasconi, candidata USR.

În mod normal, România trebuia să aibă azi un președinte interimar (președintele Senatului), un guvern provizoriu care să administreze treburile curente până la organizarea de noi alegeri prezidențiale. Noul președinte rezultat în urma lor ar fi avut toată legitimitatea votului pentru a desemna un nou premier. Acest premier ar fi avut la rândul său legitimitate să strângă o majoritate și să formeze un guvern pentru următorii patru ani. Așa ar fi arătat lucrurile într-o democrație funcțională.

În România totul este azi cu susul în jos. Un președinte ilegitim a desemnat un lider politic sancționat drastic la vot, refuzat de cetățeni, să formeze din nou guvernul pe care tot el l-a condus până ieri. Iar acest guvern pare să-și aleagă el viitorul președinte care să-i garanteze supraviețuirea, nimeni altul decât Crin Antonescu, co-autorul tentativei de lovitură de stat din 2012.

Votul cetățenilor pare că nu mai contează. Cercul s-a închis. USL 3 se pregătește să domnească peste țară, manevrat din culise de aceleași forțe obscure care au condus România în ultimii 35 de ani.

Marea tragedie a acestei țări este că nimic esențial nu s-a schimbat în arhitectura mare a puterii după căderea comunismului. România a funcționat mereu ca o țară a democrației cu epoleți. O mică nomenclatură de partid s-a tot rotit în funcții, dar puterea a fost rareori exercitată de politicieni.

Serviciile au capitalizat în ultimii ani atât de multă putere politică și economică, încât astăzi impun ele candidații la prezidențiale. Capitalul lor economic se revarsă în afara țării ajungând să facă investiții de zeci de milioane de euro.

Banii au curs peste România după integrarea în UE, fața României s-a schimbat din temelii, dar n-am construit cu ei și un altfel de stat. România n-a integrat valori și reguli europene. Instituțiile democratice de echilibru și control (checks and balances) există doar pe hârtie sau au funcționat ca pendulul dintr-o extremă în alta. Țara nu a edificat instituții democratice solide, ci a păstrat arhitectura mare de putere de dinainte de 89: verticala puterii, abuzul de putere, demokratura.

Corupția, omniprezența serviciior și mica nomencaltură de partid în afara căreia nu există viață – iată moștenirea vie a vremurilor de dinainte de 89.

Integrată în UE și NATO, România arată azi ca o biserică goală. Pe dinafară zidurile arată bine, poleite cu aur și zugrăvite frumos, dar înlăuntru nu este nimeni. Cei mai mulți politicieni nu cred în nimic. N-au ideologie nici de stânga, nici de dreapta. Sunt în stare să mimeze orice, oricând.

Azi naționalismul, mâine europenismul, totul pentru a se păstra la putere. Toți sunt patrioți și mor de grija poporului, dar zboară cu jet privat, se scaldă în lux și opulență. Vacanțele și le petrec în resorturi exclusiviste în afara țării. Cei mai mulți sunt doar interfețele unui sistem subteran de putere scăpat de sub orice control: Dumnezeul lor nevăzut la care se închină în biserica goală numită România.

Mărturisesc că mă străbate un sentiment cumplit de deznădejde. Pentru prima dată în ultimii 35 de ani nu văd nici o perspectivă. Am ajuns într-o fundătură, cu spatele la zid. Generația mea a eșuat în a face o lume mai bună pentru copiii ei. Cei mai mulți au plecat afară, alții s-au resemnat complet. Ca jurnalist, nu mai simt nici o motivație interioară să lupt. Mi-e tot mai greu să scriu când văd că totul este perfect inutil. N-a contat mai nimic.

Nu vă pot minți. Nu vă pot spune altceva acum. Îmi pare teribil de rău. Nici un pas înapoi a fost deviza care m-a călăuzit în profesia de ziarist. În ultima vreme sunt zile în care mă gândesc că poate a venit momentul să fac un pas lateral. Poate nu mai înțeleg lumea în care trăiesc. Poate se schimbă ceva fundamental și sunt eu depășit de vremuri.

Chiar dacă ar fi așa, înțeleg totuși că visul celor din decembrie 89, evocat atât de emoționant de Ursula von der Leyen, cum că vor muri și vor fi liberi, că își vor alege propriul destin iar copiii lor vor trăi altfel, s-a cam spulberat. Azi, copiii Lor sunt stăpânii copiilor noștri. România a fost, este și va fi – neclar pentru câtă vreme de acum încolo – țara Lor.

PS: Nu voi renunța niciodată să spun ce gândesc. Starea de neputință vine din faptul că au reușit să facă din putere și din opoziție fețe ale aceluiași sistem. Nu e puțin lucru ca, orice ai face, să le folosească în final tot lor. Partidele extremiste joacă azi rolul perfid de așa zisă ”opoziție democratică”. Au confiscat până și ideea de schimbare, de alernativă și de revoltă.