Experiența unui jurnalist de cricket la un bar din Manchester: „Am plătit 55.000 de lire sterline pentru o bere”
Un jurnalist de cricket din Sydney a avut parte de o experiență inedită și, totodată, înspăimântătoare la Manchester, în Anglia: a plătit „55.000 de lire pentru o bere”, relatează The Guardian.
Aflat la Manchester pentru a urmări seria The Ashes, jurnalistul s-a oprit, după meci, la hotelul Malmaison pentru a savura o bere, fiind un pasionat al berii englezești: „Sunt destul de pretențios când vine vorba de bere și iubesc o bere englezească bună”, a spus Peter Lalor.
Totul a decurs fără probleme, până în momentul în care, neatent, a atins cardul de POS pentru a plăti berea adusă de barman. „La bar erau câțiva jucători de cricket, așa că stăteam de vorbă cu ei în timp ce, distras, am apropiat cardul de cititor pentru a plăti”.
Prima încercare de plată a eșuat, așa că jurnalistul a apropiat din nou cardul, de data aceasta fiind necesar codul PIN. Fără să acorde prea mare atenție, a introdus codul și, când tranzacția a fost finalizată, nu a cerut chitanța, întrucât se consideră „destul de neglijent cu banii și nu foarte atent”.
Interacțiunea cu barmanița însă l-a determinat, în cele din urmă, să ceară totuși chitanța, moment în care a avut parte de un șoc. „Ea a imprimat-o și și-a dus mâna la gură. Am întrebat-o ce se întâmplase, iar ea tot repeta: «Oh, nu!». M-am alarmat. Mi-a arătat bonul, iar suma era de peste 55.000 de lire sterline. Am zis: «Doamne, sper că veți remedia asta, nu-i așa?»”.
Peter Lalor povestește că, în urmă cu șase luni, i se clonase cardul, iar banca îl contactase pentru a-l anunța că cineva încearcă să cumpere un six-pack de bere într-o suburbie vestică a orașului Sydney. „Nu obișnuiesc să cumpăr bere din acea zonă, așa că nu mi-au onorat plata”.
Referitor la incidentul de la Manchester, jurnalistul era convins că „în niciun caz o bancă nu va aproba o sumă de 55.000 de lire sterline pentru o bere. Am vorbit cu managerul barului, care mi-a garantat că e o eroare de-a lor și că nu voi rămâne fără bani”.
„A doua zi dimineață, m-a sunat soția, întrebându-mă ce făcusem cu o seară înainte. Știa că îmi place Manchester-ul și a crezut că am dat un avans pentru o casă în oraș. Mi-a spus că lipseau aproximativ 102.500 de dolari australieni din contul nostru – aproape 100.000 de dolari pentru bere și 2.500 de dolari comisioane bancare. M-am întors la bar în seara următoare ca să discutăm, iar persoana care făcuse greșeala m-a văzut și a dispărut.”
„Cred că, în timp ce introduceam codul PIN, s-au adăugat câteva cifre la preț. A fost greșeala barului, dar probabil ar fi trebuit să-mi port ochelarii.”
„Am scris cărți, am crescut copii și am încercat să fiu un om bun, dar pe piatra mea funerară va scrie: «Aici se odihnește omul care a plătit 100.000 de dolari pentru o bere»”, a conchis Peter Lalor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu