Potra le cere generalilor din jandarmerie să-i aresteze „pe cei care au dat lovitura de stat„ / ”Atâta timp cât România e condusă de slugile globaliștilor nu se rezolvă nimic în România”
Liderul mercenarilor români din Congo, Horațiu Potra, le-a cerut comandanților jandarmeriei să-i aresteze pe cei care au anulat alegerile prezidențiale, vorbind despre o lovitură de stat în contextul în care ”România e condusă de slugile globaliștilor„.
Sursa video: Inquam Photos/ Octav Ganea
”Ei își fac meseria lor”, a spus Potra duminică seara, întrebat dacă e supărat că a fost oprit și chestionat de jandarmi în timpul mitingului organizat de AUR în București.
”Păcat că generalii și cei care îi conduc fac treaba asta și nu au curajul să meargă să-i aresteze pe cei care au dat lovitura de stat și pe complicii lor. Asta e păcat.
Atâta timp cât România e condusă de slugile globaliștilor nu se rezolvă nimic în România, copiii noștri vor merge la război în Ucraina și degeaba facem manifestații și ce vrem noi pentru că nu-i va băga nimeni în seamă.
Își vor bea liniștiți cafeluțele o să stea la birou și o să dea și o amendă, pentru ca să se sature oamenii, și așa au stat în frig oamenii, să le dea și o amendă, au destui bani, au salarii mari, să le dea amendă, să nu mai iasă la manifestații”, a mai spus Potra.
Jandarmii au găsit asupra fiului său, și el participant la miting un baston telescopic. Potra spune că l-a certat pe acesta și că l-a sfătuit ca pe viitor să vină la manifestații cu o coadă de lopată sau de coasă pentru a fi suport pentru drapel.
”Legat de chestia cu bastonul, l-am certat pe fiu-meu, nu știam că are bastonul. L-am certat și i-am spus mă, data viitoare nu trebuie să mergi cu bastoane, trebuie să mergi ca tot românul cinstit cu un drapel. Te duci, cumperi un drapel, drapelul de obicei se vinde fără coadă, fără suport. I-am spus – cumperi un drapel și nu-i poți pune drapelului o coadă de mătură, e rușine, nu, iei un par de cioban, iei o coadă de lopată, o coadă de furcă, de coasă și pui drapelul, și așa, ca țăranul român, mergi și faci manifestație cum trebuie”, a mai spus Potra.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii