G4Media.ro

BREAKING Înalta Curte a decis că este nevoie de expertize pentru a…

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

BREAKING Înalta Curte a decis că este nevoie de expertize pentru a se stabili dacă substanțele psihoactive găsite în organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, luni, că este nevoie de expertize pentru a se stabili dacă substanțele psihoactive găsite în organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce. Deciziile acestui complet nu pot fi atacate cu recurs.

Măsura ar fi menită să protejeze persoanele care iau medicamente și sunt descoperite la volan având substanțe interzise în corp. Surse din magistratură atrag însă atenția că expertizele obligatorii vor avea drept consecințe costuri mai mari și tergiversări în dosarele de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”, a stabilit instanța supremă.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Instanța Supremă a fost sesizată de Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Cluj, care au solicitat clarificări în legătură cu infracțiunea privind conducerea sub influența substanțelor psihoactive.

Înalta Curte nu a stabilit un prag minim pentru incriminare privind prezența drogurilor în sânge, însă decizia stabilește efectuarea unor expertize care să stabilească dacă un șofer în cazul căruia au fost depistate substanțe psihoactive în organism a avut sau nu capacitatea de condus afectată.

Acest lucru va duce cel puțin la amânări în procese, potrivit juriștilor consultați de G4Media. Este vorba inclusiv de cazuri amplu mediatizate, precum procesul lui Vlad Pascu.

Surse oficiale de la vârful magistraturii atrag atenția că expertizele obligatorii în toate dosarele de conducere sub influența substanțelor psihoactive vor avea drept consecințe costuri mai mari și tergiversări în instrumentarea și judecarea unor astfel de dosare.

În plus, presupune un risc de corupție în rândul medicilor legiști care vor efectua aceste expertize pentru că șoferii vor fi tentați să apeleze la corupție pentru a obține expertize favorabile, au explicat sursele oficiale.

Medicii legiști trebuie să spună dacă substanțele respective chiar i-au afectat capacitatea de a conduce.

“Este vorba de protejarea unor drepturi și libertăți”, a declarat pentru G4Media.ro un judecător de la Înalta Curte care a respins ipoteza că decizia i-ar putea ajuta pe șoferii drogați. Înaltul magistrat a admis totuși că există un risc de corupție în rândurile medicilor legiști.

Decizia Înaltei Curți:

Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală în dosarul nr. 2769/338/2022, respectiv Curtea de Apel Cluj – Secţia penală și de minori în dosarul nr. 2889/219/2022, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive este suficient să se constate prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?”

„Dacă dispoziţia “aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive”, din cuprinsul infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal se referă la o persoană care a consumat substanţe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere) este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive?”
şi stabileşte următoarele:

În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2025.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. si alcoolul ? nu-i aceeasi poveste?

  2. oricum tara faina , faptele de coruptie se prescriu accelerat poti conduce fumat , e tare !

  3. Paine de mancat( pt -stiu ei cine),fratioare !
    Iar, daca stii ca ai luat vreo pastila, pt ca si fost racit, mai bine stai naibii acasa, sa te faci sanatos si sa te „detoxifiezi” cu bere si șprițuri reci pana-ti trece pofta de a mai conduce !

  4. e pe val ICCJ – SAVONIERELE PSDNLUDMR .. legi pro-infractori !!!

  5. Judecătorii de la ICCJ cred ca au consumat ceva psihoactive când au dat verdictul ăsta.

  6. O măsură de bun simț. Pentru cei ce se agită nefăcând minimul de efort în ceea ce privește gândirea critică: unul care a consumat cocaină pe data de 15.12.2024 și de atunci nu a mai consumat nimic, poate ieși astăzi, 28.01.2025, pozitiv la cocaină, deci dacă este prins la volan, va fi acuzat că a condus sub influența substanțelor psihoactive, iar întrebarea de bun simț este: Mai este el sub efectul/influența substanței psihoactive la o lună distanță? Orice om normal la cap știe că nu.

    Să nu se înțeleagă faptul că cineva încurajează consumul de substanțe psihoactive, dar nici nu ai cum să condamni pe cineva pentru o faptă care nu există efectiv.

    • Sigur !
      Dar daca „bietul” om, fara sa fi consumat recent, se afla in sevraj si, „turbat” fiind, produce un eveniment rutier ?
      SUSTIN SI STRIG :
      TOLERANTA ZERO FATA DE DROGURI SI DROGATI, BETIVI, BOMBARDIERI PE SOSELE !!!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.