De ce votează românii cu Georgescu: falsele explicaţii

O şcoală de gândire nouă şi gălăgioasă ne spune că votul românilor pentru Georgescu e parte dintr-un val mai amplu, european sau chiar mondial, de reacţie la “globalism”. Popoarele inflamate de trauma Covid ar fi rămas revoltate pe clasa conducătoare şi “elite” în general, iar revolta lor s-a potenţat cu teme precum identitatea locală, anti-imigraţia (tradusă la noi prin xenofobie pură, că imigranţi nu prea avem) şi revanşism istoric.

De asemenea, noroadele s-ar fi săturat de diktatele UE, o nouă Uniune Sovietică ce ne bagă pe gât sexomarxim (indiferent ce o fi el, sună bine la sfertodocţi), făină de greieri şi politici verzi perverse, concepute să ne sărăcească mai ales pe noi ăştia din Est.

Unii influenşări mai articulaţi – dar nu foarte tare – ai acestei şcoli de gândire aruncă în balanţă şi redescoperirea libertarianismului, sub forma cultului personalităţii lui Elon Musk: s-a săturat lumea, domnule, de atâta birocraţie de stat şi reglementare, doreşte libertate de exprimare şi întreprindere.

Dar atenţie, stimaţi militanţi ai slobozeniei, să nu confundaţi libertarianismul cu globalizarea. Primul e halal; al doilea e haram, tabu, termen de ocară, într-o frumoasă contradicţie logică. Cum ar veni, se cere un stat mititel şi slăbuţ ca să nu ne mai asuprească cu reguli şi impozite, dar totodată mare şi puternic ca să ne dea de toate şi să apere de alogeni.

Bântuie fără îndoială un asemenea frison bizar prin Europa, precum stafia politică de care vorbea Marx, cu doze variabile din ingredientele de mai sus, în funcţie de specificul local. Problema e că în România foarte puţin din ipoteza “spiritul vremurilor” se probează cu date. Imigranţi neavând, cum ziceam, trebuie să ne rezumăm la străvechiul sport balcanic de-a da în cap tot vecinului de-o viaţă.

Vreo dictatură a elitelor politically correct şi de şanse egale, care să impună wokismul în şcoli şi discurs public, de asemenea nu există. Ideea în sine e de tot râsul când te uiţi ce bombardieri rudimentari au ajuns lideri naţionali, ce bancuri de peluză se fac la întâlnirile de partid prin teritoriu, sau că procentul femeilor în politică şi viaţa publică în general e printre cele mai mici din Europa, deci suficient de redus ca să nu reprezinte vreo ameninţare pentru cel mai mediocru mascul ambiţios.

Cateheza înlocuieşte treptat educaţia civică în sistemul de învăţământ iar prin cancelarii face furori obscurantismul energetico-nutriţionist al druidei Cristela. Tirania vreunei cabale a savanţilor globalişti, care să bage pe gâtul copiilor evoluţionism şi vaccinuri cu cip, e o idee de tot râsul într-o societate patriarhală în care pe acel gât oricum nu mai intră nimic din cauza analfabetismului funcţional.

Pe TV-uri mainstream plouă cu horoscoape şi suntem ţara europeană cu cea mai mare rată de creştere a numărului de conturi TikTok, pe toate grupele de vârstă (inclusiv peste 60 ani); am ajuns la o penetrare de aproape 50%, adică peste nouă milioane de conturi active.

Cât despre închinăciunile la statuia lui Musk, ele au mai mult de-a face cu bovarismul şi nevoia de comuniune a vreunui patron de cârciumă sau spălătorie auto, care are senzaţia că dacă răcneşte pe online sloganurile care trebuie, se va împărtăşi la un moment dat din succesul şi aura de Übermensch a aceluia. Suntem colegi de antreprenorialism, cum ar veni, jucăm şi noi în liga mare. Dar e îndoielnic că asemenea oameni ştiu ce înseamnă o retragere a statului din diverse domenii unde sevreglementează şi finanţează servicii – şi că susţinerea electoratului pentru aşa ceva în România este fix zero.

În fine, în ciuda acestor patologii moderne ale liberei exprimări, pe care iată că nu o înnăbuşă nimeni, românii au rămas şi în 2024 susţinători ai EU, la un nivel peste media statelor membre. Ultimul Eurobarometru arată că 56% dintre noi au încredere în instituţiile Uniunii, faţă de 51% ceilalţi europeni; prin contrast, doar 35% avem încredere în parlamentul naţional, sub media pe UE.

De asemenea românii sunt mai încrezători decât alţi europeni că economia Uniunii va merge bine în anul care vine şi, în general, au o imagine pozitivă a UE (53%), substanţial peste media continentală de 44%. Cu alte cuvinte, nu se vede deloc anul trecut vreo cădere a electoratului român în pesimism anti-UE sau vreo schimbare radicală de orientare geopolitică.

În concluzie, ipoteza votului georgist ca reacţie populară la avansul progresismului în România e o glumă bună: progresismul ăsta, cu bunele şi relele lui, nu există oricum în practică, ci doar în bula de internet mică şi isterică a celor care-l combat în efigie. Românii nu vor nici muskism – dacă vredeţi vreo urmă de libertarianism prin programele AUR sau POT să mi-o arătaţi şi mie – nici Rusia.

Ei rămân pro-EU şi pro-occidentali, peste media europeană, dar realitatea asta e bruiată de maşina de zgomote a Kremlinului, care a ales să facă din România studiu de caz în manipulare, atât direct cât şi prin idioţii utili din Occident care îi preiau lozincile.

Cauza votului georgist nu trebuie deci căutată în electorat, ci mai curând în elita locală de pradă, tot mai incompetentă, lipsită de autonomie profesională şi subordonată serviciilor secrete, care s-a suit în capul poporului şi a tot improvizat strategii de a se izola de opinia publică. Am petrecut un ciclu politic în care rezultatul votului din 2020 a fost întors cu fundul în sus, partidele au fost decapitate fără explicaţii pentru a fi conduse din afara lor, iar poporului i s-a spus apăsat că orice veţi vota, tot noi vom conduce în viitorii 10 ani.

Extremismul a fost normalizat de partidele centriste şi s-au făcut inginerii iresponsabile, de tip kremlinist, pentru a muta voturi cu mâna dintr-o parte în alta. Şi pentru că toată energia statului a fost absorbită în jocurile astea interne murdare, nimeni n-a mai avut interes să urmărească pe unde şi prin cine bagă ruşii bitcoins în maşinăria de zgomote ca să amplifice haosul.

Pe scurt, prostia te trădează chiar şi atunci când vrei să faci rele, deci nu-i de mirare că totul a scăpat de sub control şi a explodat într-un mare Cernobîl politic în noiembrie 2024.

PS. Mai multe despre ce s-a întâmplat la votul din noiembrie şi ce trebuie făcut pentru ca acelaşi fiasco să nu se repete în luna mai, vezi în raportul EFOR de aici