G4Media.ro

A apărut chimioterapia cu pastile pentru cancerul de sân: „Nu duce la…

Sursa foto: Pixabay

A apărut chimioterapia cu pastile pentru cancerul de sân: „Nu duce la pierderea părului și este sigură”

Chimioterapia metronomică împotriva cancerului de sân este mai eficientă și mai puțin toxică decât chimioterapia tradițională, potrivit rezultatului studiului academic Meteora-II, coordonat de Institutul European de Oncologie (IEO) din Milano, sponsorizat de International Breast Cancer Study Group (IBCSG) și publicat în „Jama Oncology”, scrie Il Messagero, citată de Rador.

Cercetătorii au confirmat eficacitatea chimioterapiei metronomice, terapia cu pastile în doze mici de luat acasă, pentru a lupta împotriva cancerului de sân în stadiu avansat. Datele, anticipate la ultimul congres realizat de Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO) de la Paris, au fost bine primite de comunitatea științifică și de pacienți.

Studiul, care a durat din septembrie 2017 până în ianuarie 2021, a implicat 140 de paciente cu cancer metastatic Er+/Erb2, proveniente din 15 centre oncologice italiene, cărora li s-a administrat un ciclu de chimioterapie sau două cicluri de terapie endocrină.

Pacientele au fost împărțite în două categorii: prima a urmat schema metronomică VEX (Vinorelbină, Ciclofosfamidă și Capecitabină), iar cealălaltă a primit chimioterapie tradițională cu Paclitaxel intravenos. Terapia cu schema VEX s-a dovedit a fi superioară chimioterapiei standard în ceea ce privește eficacitatea și unele efecte secundare, care nu provoacă, de exemplu, căderea părului.

Pe scurt, terapia metronomică oferă un control mai bun al bolii, deoarece încetinește timpul de progresie cu aproximativ patru luni și reduce riscul de a trebui să întrerupă terapia din cauza efectelor secundare, cu un avantaj ca timp de trei luni și jumătate.

Însă, beneficiul este în special pentru calitatea vieții femeii: pacientele nu numai că nu își pierd părul, dar nu sunt nevoite să meargă la spital o dată pe lună pentru a primi o doză mare de medicamente, concentrate doar în timpul perfuziei, care poate provoca efecte adverse grave.

Potrivit cercetătorilor, toxicitățile există și la administrarea metronomică, cu diferența că pot fi gestionate prin personalizare, adaptând astfel timpii și modalitățile de administrare a terapiei la caracteristicile individuale ale fiecărui pacient și la răspunsul său personal la medicamente.

Este fundamental ca pacientele să urmeze terapia metronomică în centre oncologice superspecializate pentru medicina de precizie. „Am început să studiem terapia metronomică la IEO în urmă cu aproximativ 25 de ani, pe baza unor dovezi preclinice care au evidențiat modul în care timpii și metodele de administrare joacă un rol important în tratamentele chimioterapice”, spune Marco Colleoni, directorul secției de Senologie medicală și co-președinte al Comitetului Ştiințific din cadrul IBCSG.

De altfel, denumirea provine de la metronom, care măsoară timpul în muzică: de aceea, se urmăresc timpi de administrare diferiși pentru medicamente, luate în doze mici și continuu, cu obiectivul de a obține mai mare eficacitate și mai puțină toxicitate.

Sursa: Il Messaggero/ Rador/ Traducerea: Oana Avram

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...