G4Media.ro

A doua rundă de negocieri între Parlament și Consiliu privind desemnarea șefului…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

A doua rundă de negocieri între Parlament și Consiliu privind desemnarea șefului Parchetului european s-a încheiat fără niciun rezultat / SURSE: Fiecare o ține pe a lui, Consiliul îl vrea pe Bohnert, Parlamentul pe Kovesi

A doua rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE privind nominalizarea șefului Parchetului european s-a încheiat miercuri fără niciun rezultat, următoarea negociere fiind programată pentru data de 4 aprilie, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate discuțiilor.

Potrivit acestora, negocierile au ajuns la un impas, deoarece niciuna dintre cele două instituții nu a părut dispusă la compromis: Parlamentul European a susținut nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, așa cum au decis comisiile LIBE și CONT prin vot, în vreme ce Consiliul UE a susținut numirea francezului Francois Bohnert, cel clasat primul la votul din COREPER (vot dat de ambasadorii statelor membre).

Sursele citate au mai explicat pentru G4Media.ro că reprezentanții Parlamentului au insistat pe lângă cei ai Consiliului să explice ce procedură au folosit atunci când au decis clasamentul în favoarea lui Bohnert, dar fără să obțină lămuriri suplimentare. S-a discutat apoi și pe tema prerogativelor celor două instituții, dar la final nu s-a ajuns la niciun compromis.

Laura Codruța Kovesi a declarat miercuri, înaintea discuțiilor dintre Parlament și Consiliu, că din punctul ei de vedere și-a făcut treaba, s-a clasat prima și așteaptă rezultatul negocierilor.

„Cred că se negociază profesionalismul celui care trebuie să deţină această funcţie. Până în acest moment, din perspectiva Comisiei tehnice, eu am fost prima dintre candidaţii care s-au calificat în această procedură. Aştept rezultatul acestor discuţii care se fac între Parlamentul European şi Consiliu. Nu ştiu ce elemente de negociere sunt avute în vedere. Din punctul meu de vedere, ca profesionist, eu mi-am făcut treaba, am ieşit prima. Aştept rezultatul acestor negocieri”, a precizat Kovesi.

Prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE privind nominalizarea procurorului-șef al Parchetului European a avut loc pe 20 martie, încheindu-se, de asemenea, fără a se ajunge la un rezultat.

”Cel care a plecat de la aceste discuții sub presiune a fost Consiliul, nu Parlamentul”, a explicat atunci un oficial european pentru G4Media.ro. ”Era de așteptat să nu se ia o decizie din prima. Probabil vor mai urma câteva runde de negocieri, iar votul final din plenul Parlamentului ar putea avea loc până la finalul lunii aprilie”, a mai explicat acesta.

Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan a explicat ulterior cum au decurs negocierile: Consiliul a fost în defensivă, iar Parlamentul a spus foarte clar că în comisiile CONT și LIBE a existat o procedură publică, transparentă și democratică de audiere și de stabilire a poziției Parlamentului, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură.

”Reprezentanții Parlamentului au întrebat reprezentanții Consiliului dacă au invitat candidații la dialog. De asemenea, reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență. Nu știm nici până astăzi ce s-a votat și ce mandate de negociere au fost. În plus, Parlamentul European dorește ca la negocierile viitoare să invităm și comitetul e selecție format din experți independenți care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziție. Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitații a comitetului. Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată”, a explicat Mureșan pe Facebook.

El a mai precizat că delegația Parlamentului European a fost condusă de europarlamentarul Claude Moraes și au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle și Judith Sargentini. Delegația Consiliului a fost condusă de Finlanda și au mai participat Portugalia și Croația.

”Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a mai explicat europarlamentarul PNL.

Amintim că secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz White, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro, că Partidul Popular European (PPE) o susține mai departe pe Laura Corduța Kovesi la funcția de șef al Parchetului European, chiar dacă împotriva ei s-a deschis o a doua anchetă. ”Am niște semne de întrebare. Deodată, din senin, apar noi dosare. Am mai văzut și la alte guverne socialiste. E de ajuns”, a declarat secretarul general al PPE.

În cursa pentru șefia Parlamentului European au rămas două nume: Laura Codruța Kovesi, clasată  pe primul loc după votul din 26 februarie în comisiile LIBE (justiție, libertăți civile și afaceri interne) și CONT (control bugetar) din Parlamentul European și Francois Bohnert, clasat pe primul loc după votul ambasadorilor statelor membre UE din COREPER.

În cazul unui acord între cele două instituții europene (Parlament și Consiliu), numele viitorului șef al Parchetului ar urma să fie votat în plenul Parlamentului European, dar votul este, în acest caz, o simplă formalitate.

Laura Codruța Kovesi a fost pusă joi, 7 martie, sub învinuire într-un al doilea dosar, acuzată fiind că a condus un grup infracțional organizat în interiorul DNA. Anunțul a fost făcut chiar de fosta șefă a DNA la ieșirea de la Secția specială de investigare a magistraților, unde a stat cinci ore. Ea a fost citată în dosarul deschis de procuroarea Adina Florea în urma unui denunț făcut de fugarul Sebastian Ghiță, privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa.

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

Citește și

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub învinuire într-un al doilea dosar: ”Sunt acuzată că am condus un grup infracțional organizat în interiorul DNA” / ”O să dovedesc că sunt nevinovată și că este o campanie care să împiedice candidatura mea la Parchetul european”

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, o susține pe Kovesi la șefia Parchetului european: Avem un mare respect pentru capacităţile sale şi credem că este deplin calificată / Derapajele din Justiție ar putea da ocazia Rusiei să profite şi să dezbine

Financial Times publică o scrisoare a lui Tudorel Toader în care ministrul cere ca Laura Codruța Kovesi să nu fie numită șefa Parchetului European

Kovesi s-a clasat pe primul loc pentru șefia Parchetului european după votul din comisia CONT, obținând 12 voturi / Bohnert (Franța) a primit 11 voturi, iar Ritter (Germania) – un vot

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Corect ar fi sa fie doua parchete UE independente.

  2. pfff toata treaba asta nu miroase bine deloc, ce atata secretomanie pe votul ambasadorilor?! pe principiul…tradare sa fie, dar macar sa stim si noi!

    • Voturile in consiliu au fost cumparate de jigodiile socialiste psd-udmr- alde care nu au nimic in comun cu democratia.

  3. Ar trebui sa știm cine și cum a votat dintre ambasadori. Ar fi extrem de relevant.