G4Media.ro

A doua zi de grevă generală în mai multe prefecturi/ Angajații sunt…

A doua zi de grevă generală în mai multe prefecturi/ Angajații sunt nemulțumiți de salarii

Angajaţii Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, asemenea celor de la Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi sunt marţi pentru a doua zi consecutiv în grevă generală, nemulţumiţi de nivelul salarizării, transmite News.ro.

La Buzău, angajaţii Instituţiei Prefectului au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a doua zi consecutiv. Ei au pancarte prin care îşi exprimă nemulţumirile faţă de nivelul de salarizare, numind Instituţia Prefectului drept „Cenuşăreasa administraţiei”.

Pe de altă parte, la Serviciul de Paşapoarte şi la Serviciul de Permise şi Înmatriculări, servicii coordonate de Instituţia Prefectului, activitatea decurge normal.

Restul activităţii instituţiei este desfăşurat de către prefect şi cabinetul prefectului, de către subprefecţi şi secretarul general.

Şi la Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi, angajaţii protestează pentru a doua zi consecutiv.

Greva a început de luni în peste 30 de Prefecturi din ţară.

”Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din ţară, declară grevă generală în data de 10 aprilie 2023. La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului. Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate”, a transmis Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică

Sindicaliştii reclamă că în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Problema acestor putori nu e ca au salariile mici ( cica ar avea in jur de 4000 de lei), ci ca le au mai mici decat altii.
    Cineva trebuie sa faca curat in aparatul bugetar daca vrem sa evoluam. Cat timp platim aproape tot bugetul tarii pe salarii, pensii si ajutoare sociale nu o sa ajungem nicaieri.

  2. Repet ce-am zis și ieri (o să apară acuși un bugetărache indignat care-o să comenteze): greva „spiru hareților” :))

    • Hehehe! Și a și apărut mâncătorul de ciuperci (pe banii contribuabilului din privat) :)) Vezi că ești pe lângă gramatică apropos de remarca de ieri cu virgula (o văzui mai devreme) :)) Mai citește, mai documentează-te, poate-ți mai rămâne ceva pe lângă calamitatea ta de lapsus :))) Vezi că se face acuși, acuși ora patru, să nu mai omorâți portaru’ când vă îmbulziți pe ușa instituției. Nu că ăla ar fi fost angajat fără pile la partid, da’ mai dă și el zăpada din când în când (măcar de lângă mașina lu’ don’ director). :)) Ce penibili sunteți voi, bugetarii…

  3. Să le vedem salariile. Plus bnusurileși sporurile pentru tot felul de ”activități”. Să le vedem cu nume și prenumne, cu studiile necesare și cele reale ocupate de peceriști.