G4Media.ro

A fost anunțată licitația pentru lucrările de lărgire la patru benzi a…

A fost anunțată licitația pentru lucrările de lărgire la patru benzi a drumului Bâldana-Titu (DN7)

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că a fost publicat în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lărgirii DN7 Bâldana-Titu la patru benzi.

Orban a subliniat că o consideră drept datorie personală această investiţie, care a fost propusă încă din 2008, când a fost prezent în calitate de ministru al Transporturilor la începerea lucrărilor de construcţie a centrului de la Titu.

„Am o datorie, pe care o consider o datorie personală, atunci când am discutat despre realizarea acestei investiţii, una dintre condiţiile din memorandumul pe care l-am semnat cu Renault a fost lărgirea la patru benzi a DN7 de la Bâldana-Titu şi pot să vă anunţ astăzi că, după 12 ani de când am plecat de la Ministerul Transporturilor, astăzi a fost pus pe SICAP anunţul de licitaţie pentru semnarea contractului de proiectare şi de execuţie a proiectului de lărgire a DN7 de la Bâldana la Titu”, a spus Orban, conform Agerpres.

Sursa Foto: gazetadambovitei.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Si asta are o ferma pe acolo? Ca altfel nu vad utilitatea unui drum express paralel cu autostrada. Mai bine faci 4 benzi spre Targoviste, sau intre Gaesti si Autostrada

    Dar noi nu gandim

  2. Poate fac și canalizare și drenaj prin Lungulețu și Slobozia Moara ca să nu mai intre apa in curțile oamenilor când plouă.

  3. Dar Comarnic -Brasov , cand incepe?